O fetiță de aproximativ trei anișori a murit, joi, în urma unui accident rutier petrecut pe DN 79, la ieșire din Oradea spre Nojorid, în care au fost implicate un autoturism și un microbuz. De asemenea, un adult și un alt copil au ajuns la spital.
Un accident rutier s-a produs în urmă cu circa o oră, pe DN 79, la ieșirea din localitatea Oradea spre Nojorid, eveniment în care au fost implicate 6 persoane, din care doi minori, aflate într-un microbuz și un autoturism.
„Pentru salvarea victimelor, la fața locului s-au deplasat de urgență patru echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Oradea cu o autospecială de descarcerare grea, o autospecială de transport victime multiple, o autospecială de lucru cu apă și spumă cu modul de descarcerare și cu o ambulanță SMURD B2, precum și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și două echipaje ale SAJ.
Echipajul de descarcerare a acționat pentru evacuarea unui copil rămas captiv în autoturismul avariat, acesta aflându-se în stop cardio-respirator. Echipajele medicale și pompierii militari paramedici au evaluat victimele și le-au acordă îngrijirile necesare, iar în cazul copilului s-au efectuat manevre de resuscitare, însă fără succes”, a precizat Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al ISU Bihor.
Alte două victimeau fost transportate la unitatea de primiri urgențe a spitalului județean, iar alte trei persoane au refuzat transportul la spital.
Polițiștii rutieri efectuează cercetări la fața locului pentru stabilirea cauzelor producerii accidentului.
Sursa: Realitatea de Bihor