Polițiștii Secției nr.1 de Poliție Rurală Borod din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au efectuat cercetări pentru găsirea unei femei de 46 de ani, din localitatea Sântandrei, județul Bihor, care plecase voluntar de la domiciliu ieri, fără a mai reveni, dispariție cu privire la care Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a fost sesizat aseară.

Potrivit IPJ Bihor, în jurul orei 11.00, femeia de 46 de ani a fost găsită, din nefericire, decedată, în anexa unei biserici din localitatea bihoreană Bratca.
 
Cauza exactă a decesului urmează a fi stabilită în urma efectuării necropsiei.
 
În prezent, nu există suspiciunea că femeia ar fi fost victima vreunei infracțiuni.
 
Polițiștii bihoreni continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei și împrejurărilor în care s-a produs decesul.

 FOTO: Info Trafic Bihor & Oradea

Sursa: Realitatea de Bihor