Parte a marii familii fondatoare a şcolii de artă naivă de la Brusturi, Rodica Nicodin expune în luna iulie în spaţiul neconvenţional din Turnul Primăriei. Expoziţia „Poezia culorilor”, în organizarea Asociaţiei Artiştilor Naivi din România, cu sprijinul Oradea Heritage, va avea vernisajul joi, 11 iulie, ora 16:00, în Turnul Primăriei Oradea.

Cu un arsenal tematic şi tehnic uluitor, însuşit încă de la 20 de ani, Rodica Nicodin adaugă armonii mai calde, mai feminine, la orizontul tematic al maestrului de la care a învăţat totul în arta naivă.

Rodica Nicodin este o adevărată poetă a culorilor: ierni de un alb imaculat, atmosfera livezilor în vremea culesului, peisaje liniştite şi case neaoş ţărăneşti, satul întreg într-o aglomerare bucolică de detalii, toate valorifică, într-un stil autentic, vechile meşteşuguri ale culorii în aceste locuri.

Expoziţia este cu vânzare şi va sta pe simeze până în 30 iulie.

În august va mai fi organizată o expoziţie de artă naivă la Sinagoga Neologă din Piaţa Independenţei, toate aceste manifestări culminând cu ediţia a VI-a a Festivalului Naţional de Artă Naivă, care va avea loc în octombrie la Oradea, în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, Muzeul Ţării Crişurilor, Consiliul Judeţean Bihor, Revista „Familia”, Fundaţia Comunitară Oradea, Cinema Palace, TVR Iaşi, Liceul de Arte Oradea, Colegiul Naţional Iosif Vulcan, Liceul Ortodox Episcop Roman Ciorogariu, Liceul Teoretic Onisifor Ghibu şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor.