O explozie neurmată de incendiu s-a produs, vineri, 03 mai a.c., la o garsonieră din Marghita, pentru gestionarea evenimentului fiind alertați pompierii militari ai subunității din localitate.

 

În cursul nopții de joi spre vineri, 03 mai a.c., în jurul orei 00.30, un apelant al numărului unic 112 sesiza producerea unei explozii la o garsonieră situată la etajul 3 al unui bloc de pe strada Garoafei din municipiul Marghita, la adresa indicată de apelant fiind mobilizate de urgență, două echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentului Marghita, din care unul de stingere și unul de prim ajutor calificat.

Ajunși la locul intervenției, pompierii militari au procedat la evaluarea stării de sănătate a celor doi adulți și a copilului care domiciliau în garsoniera afectată de explozie, acționând concomitent pentru ventilarea întregii locuințe, asigurarea ușii de la balcon (care, dislocată de suflul exploziei, prezenta pericol pentru trecători), respectiv pentru asigurarea tuturor măsurilor de apărare împotriva incendiilor.

În urma exploziei, produse cel mai probabil din cauza acumulărilor de gaz de la o butelie, au fost distruse trei geamuri și ușa de la bucătăria garsonierei respective, suflul puternic provocând totodată dislocarea ușii de la balcon și de la intrarea în locuință.Celelalte garsoniere nu au fost afectate.

Din fericire, nu au existat persoane rănite.

 

Măsuri de prevenire a situațiilor de urgență generate de utilizarea necorespunzătoare a buteliilor/instalaţiilor de gaze lichefiate

 

În scopul preîntâmpinării unor evenimente generate de utilizarea necorespunzătoare a buteliilor/instalaţiilor de gaze lichefiate, ce se pot solda cu mari pagube materiale, rănirea unor persoane sau chiar pierderi de vieţi omeneşti, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor recomandă populaţiei respectarea următoarelor măsuri:

 

•    Înainte de aprinderea focului, se verifică dacă robinetul buteliei şi robinetele aparatului de utilizare sunt închise;

•    În cazul în care se simte mirosul caracteristic al gazului în încăpere, se procedează de urgenţă la închiderea robinetului buteliei şi al aparatului de utilizare şi la deschiderea uşilor şi ferestrelor pentru aerisirea încăperii timp de 30 minute. Totodată, nu se vor aprinde chibrituri, brichete, nu se vor manevra întrerupătoarele electrice, sonerii, telefoane, nu se va fuma şi nu se vor aduce/utiliza surse de foc decât după aerisirea încăperii;

•    La aprinderea focului la aragaz sau sobă alimentate cu gaze naturale, după deschiderea robinetului buteliei, se utilizează principiul „gaz pe flacără” (întotdeauna aprindeți întâi chibritul și apoi manevrați robinetul de alimentare cu gaz). Recomandăm utilizarea aprinzătorului electric;

•    Umplerea buteliilor doar cu combustibilul pentru care au fost proiectate şi numai în centre autorizate în acest sens.

 

În cazul utilizării buteliilor de gaze lichefiate, se interzice:

 

•    Utilizarea furtunurilor de racord în stare defectă, cu porozităţi, îndoituri bruşte, fisurate sau lărgite la capete, fără regulatoare de presiune, fără coliere de strângere, ori fără garnituri de etanşare sau cu garnituri deteriorate;

•    Racordarea aparatelor şi mijloacelor de încălzire direct, fără reductor de presiune;

•    Amplasarea buteliilor în apropierea surselor de căldură, de radiaţii termice intense ori sub acțiunea directă a razelor solare. Butelia nu se va depozita sau utiliza când temperatura depășește 40oC;

•    Utilizarea buteliilor cu gaze lichefiate în subsolul clădirilor. Deoarece gazul petrolier lichefiat (G.P.L.) este aproximativ de două ori mai greu ca aerul, buteliile pot fi utilizate numai în încăperi situate la parter sau etaje.

•    Transportarea, manipularea sau folosirea buteliilor în altă poziţie decât cea verticală, răsturnarea, lovirea lor etc.;

•    Folosirea în stare defectă a buteliilor şi instalaţiilor aferente (furtun, reductor de presiune);

•    Trecerea furtunului prin spatele cuptorului mașinii de gătit;

•    Transvazarea gazului din butelie în orice alte recipiente sau folosirea de butelii improvizate;

•    Suprapunerea garniturii noi peste cea veche;

•    Încălzirea buteliilor cu apă caldă, cu abur sau cu flacără, pentru mărirea presiunii gazului din butelii, întrucât aceasta ar putea provoca explozia buteliilor;

•    Spălarea buteliilor în lichide corozive (sodă, leșie etc.);

•    Efectuarea verificării etanșeității buteliei, garniturilor, regulatorilor de presiune sau a furtunului, cu flacără. Verificarea se va face numai cu emulsie de apă cu săpun.