Comisia de circulație din cadrul Primăriei Oradea a aprobat azi, 3 mai 2019, la solicitarea constructorului, închiderea circulației rutiere pe strada Patrioților, parțial în Piața Ferdinand și pe strada Moscovei, sensul dinspre strada George Barițiu și strada Patrioților. Astfel, pe strada George Barițiu se va schimba sensul de mers și se va circula dinspre strada Moscovei spre Postăvarului, iar pe strada Postăvarului se va circula dinspre strada Mircea Popescu spre George Barițiu. Totodată, pe strada Moscovei se va circula pe sens unic de la Piața Ferdinand spre George Barițiu. Având în vedere aceste restricții, accesul pe strada Teatrului se va face din strada Postăvarului.

Modificările în circulație vor începe de miercuri, 8 mai, începând cu ora 8 dimineața. Restricțiile de circulație sunt necesare pentru execuția lucrărilor de Reabilitare, modernizare și refacere scuaruri în Piața Ferdinand care vor începe săptămâna viitoare. În cursul zilei de marți va demara organizarea de șantier în vederea pregătirii lucrărilor și montarea indicatoarelor rutiere care vor ghida participanții la trafic.