Astăzi este prima zi din Bacalaraureat 2020, cu proba la Limba și literatura română. Peste 155.000 de elevi s-au înscris la examenul care, în acest an, se va desfășura în condiții speciale din cauza coronavirusului.

 

Examenul național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2020, începe luni, 22 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Marți, 23 iunie, se va desfășura proba la Limba și literatura maternă, iar miercuri, 24 iunie, va avea loc proba obligatorie a profilului. Ultima probă scrisă, proba la alegere a profilului și a specializării, este programată joi, 25 iunie. Examenul este organizat în 1.095 de centre, potrivit datelor oficiale furnizate de Ministerul Educației.

Pentru susținerea probelor scrise, s-au înscris aproximativ 155.500 de candidați, dintre care aproximativ 123.800 de candidați din promoția curentă, respectiv 31.800 de candidați din promoțiile anterioare. În Capitală, vor susține probele examenului de Bacalaureat peste 17.000 de candidați.

Afișarea primelor rezultate, în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 30 iunie (până în ora 12:00). 

În conformitate cu prevederile art.5 și ale art.6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, afișarea rezultatelor se va face prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului, informează edu.ro.

Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 16:00 – 20:00, respectiv 1 iulie, în intervalul orar 8:00 – 12:00. Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale la Bacalaureat 2020 vor fi făcute publice în data de 5 iulie.

Probele încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30.

VEZI AICI cum se desfășoară Examenul de bacalureat anul acesta