Aflat deja la a treia ediție, evenimentul „România ne unește!” anticipează sărbătoarea Marii Uniri și a Zilei Naționale de pe 1 decembrie, iar ediția de anul acesta va aduce la Oradea un spectacol de folk de colecție.
Trei artiști români consacrați: Ducu Bertzi, Vasile Șeicaru și Victor Socaciu, cantautori celebri, vor aduce pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Oradea o parte din abecedarul folk, classic. Spectacolul cuprinde atât piese noi, cât și cântece devenite în ani foarte cunoscute: „La un ceai”, „Cântec pentru Charlie Chaplin”, „Țara și caii”, „Oameni de zăpadă”, „Treceți batalioane române Carpații”, „Suflet fără chei”, „Omul pădurii”, „Floare de colț”, „M-am îndrăgostit numai de ea”, „La adio”, „Aruncarea în valuri”, „Din prea mult, sau prea puțin”, „Actorul”.
Spectacolul va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor Oradea, în 20 noiembrie, de la ora 19:30, iar accesul se face pe bază de bilet.
Pretul unui bilet este de 15 lei. Biletele au fost puse în vânzare la Casa de Cultură a Sindicatelor Oradea și pot fi achiziționate de luni până vineri, între orele 09:00 – 17:00.