Doi cetățeni din Bangladesh, care încercau să treacă ilegal frontiera ascunși într-un autormarfar încărcat cu mobilă, au fost descoperiți de polițiștii de frontieră din Vama Borș. 

 

La Punctul de Trecere a Frontierei Borș, s-a prezentat luni pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, aflat la volanul unui automarfar înmatriculat în Turcia. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, mobilă pentru o societate comercială din Ungaria.

„În baza analizei de risc s-a efectuat un control amănunţit al mijlocului de transport, în urma căruia au fost descoperiți, ascunși în compartimentul pentru marfă, printre cutiile cu mobilă, doi cetățeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din  Bangladesh, în vârstă de 23, respectiv 37 de ani, care au intrat legal în ţara noastră”, precizează ITPF Oradea, într-un comunicat.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat  pentru cetățenii străini, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Sursa: Realitatea de Bihor