În data de 22.07.2019, în jurul orei 15.55, în Punctul de Trecere a Episcopia –Bihor (feroviar) s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră,  la trenul care circulă pe relația Puspokladany-Oradea, cetăţeanul român M.M., în vârstă de 35 de ani, domiciliat în municipiul Bucureşti.

La efectuarea verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele persoanei era emis, de către autorităţile române, un mandat european de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru săvârşirea de infracţiunii de înșelăciune, bărbatul având de executat 4 ani de închisoare.

Tot în data de 22.07.201, în jurul orei 17.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac – Nagylak, s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră, pe sensul de ieşire din România, cetăţeanul român G.R., în vârstă de 38 de ani, domiciliat în judeţul Arad.

În urma efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis, de către autorităţile austriece, un mandat european de arestare, pentru săvârșirea de infracţiuni contra proprietății.

În ambele cazuri, persoanele au fost predate unor echipaje operative din cadrul IPJ Bihor și IPJ Arad, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun.