Comisia tehnică pe probleme de circulație și transport rutier din cadrul Primăriei Oradea s-a întrunit marţi, 16 iulie 2019, pentru a discuta mai multe probleme legate de circulația din municipiu.
Astfel, în cadrul ședinței a fost aprobată închiderea bretelei de legătură dintre B-dul Magheru și Parcul Traian (zona organizării de șantier) în perioada 22 iulie 2019, ora 9.00 și 23 iulie 2019, ora 7.00. Închiderea este necesară pentru racordarea organizării de șantier la rețeaua de utilități în cadrul obiectivului de investiție „Soluție inovativă pentru creare undă verde pentru tramvai pod Dacia – Bdul Magheru”.
Totodată, la solicitarea Companiei Naționale Căi Ferate CFR S.A pentru execuția lucrărilor de intervenție la linia CF, înlocuirea dalelor din beton degradate și a materialului mărunt de cale degradat, s-a aprobat instituirea restricţiei de circulație pe câte un sens, alternativ, la trecerea la nivel cu calea ferată de la km CF 113+907, pe linia Arad-Oradea, intersecție cu DJ 797 Calea Sântandrei, în zilele 23, 24 și 25 iulie, între orele 08.30-15.30.
Pentru execuția lucrărilor de extindere și reabilitare rețele de apă și canalizare de pe str. D. Cantemir s-a aprobat prelungirea închiderii circulației rutiere pe cele 2 benzi de circulație de pe str. Cantemir, pe direcția spre centru, între str. Muntele Găina și str. Gh. Costa-Foru, în perioada 18.07.2019-02.08.2019.
Tot pentru execuția unor lucrări de extindere și reabilitare rețele de apă și canalizare, s-a aprobat prelungirea închiderii circulației rutiere pe str. Anatole France, între str. J. Jaures și Lugojului, între 18.07.2019-02.08.2019.
Deoarece lățimea carosabilului este mică, iar circulația rutieră nu se poate desfășura în două sensuri, comisia de circulație a mai avizat și solicitarea Direcției Tehnice din cadrul Primăriei Oradea pentru realizarea sensului unic pe aleea nou amenajată din Aleea Călinului în str. Henrik Ibsen, prelungirea interdicției „oprirea interzisă” pe latura dinspre Calea Aradului. Totodată, la intersecția cu str. Henrik Ibsen se va monta un indicator „cedează trecerea” .