În Perioada 3-4 August 2019 va avea loc pe dealul Șomleului (craterul de la Betfia) etapa cu numărul 4 a Cupei Naționale de Enduro – CNE4 Thermal Enduro, un concurs de coborâre de munte pe bicicletă. Anul acesta este a 4-a oară când acest eveniment este organizat și vor participa cei mai buni bicicliști din țară în domeniul Down Hill – Enduro!
Evenimentul propriu-zis începe duminică 4 August la ora 9 dimineața, cu primele 3 trasee după care vom avea o pauză de masă la Caii din Vale (loc. Betfia); competiția va fi reluată de la ora 16:00 cu următoarele 3 trasee, două dintre ele fiind cele mai spectaculoase. În tot acest timp, pe pășunea de sub deal vă așteaptă băieții de la magazinul local (Greenbike.ro) cu un stand unde veți putea testa câteva dintre bicicletele specifice acestui sport și nu numai, niște răcoritoare și suport tehnic pentru bicicletele din dotare.
Organizatorul acestei etape este C.S. Woodfellas MBA – clubul sportiv ce s-a înființat în urmă cu doi ani din dorința de a promova mersul pe bicicletă și în special cel de dat la vale. Am înființat echipa Woodfellas Racing Băile Felix formată din aproximativ 15 oameni, respectiv 3 adulți și 12 juniori.
Momentan, echipa Woodfellas Racing Băile Felix este pe locul 2 după parcurgerea a 3 etape competiționale din campionatul național.