Tribunalul București a decis ca societatea care are o tradiție de 127 de ani să fie radiată. Decizia instanței nu este definitivă și a fost luată ca urmare unui proces în care o bancă şi o firmă care furnizează servicii de apă şi canalizare sunt debitori.
Rafinăria Steaua Română din Câmpina a fost construită la finalul secolului 19. Decizia de înființare a acesteia a fost luată în 1895, după emiterea primei legi a minelor din țara noastră. La acea vreme, societatea avea atât capital român, cât și străin. Doi ani mai târziu, aceasta s-a extins pe o suprafață de 13 hectare în jurul orașului Câmpina și a devenit cea mai mare și mai modernă rafinărie din Europa.
Societatea Steaua Română cuprindea mai multe rafinării, sonde, schele, o istalație de transport către Constanța și Giurgiu, dar și o flotilă de tancuri petroliere de transport pe Dunăre. Pe lângă acestea, Steaua Română mai avea o fabrică de acid sulfuric, una de bidoane și o staţie de conducte de apă pe râul Doftana.
Încă de la început, rafinăria de la Câmpina s-a bucurat de succes. În primul an, acolo au fost distilate aproape 30 de mii de tone de țiței. După doar doi ani, rafinăria distila 95 de mii de tone pe an. Adevărul notează că înainte de 1914 rafinăria avea capacitatea de a distila aproximativ 560 de mii de tone pe an.
Și instalațiile de prelucrare ale rafinăriei au fost constant îmbunătățite. Dacă la deschidere aceasta avea doar 4 cazane, în 1908 a ajuns la 16 cazane cu o capacitate de 1.200 de tone.
La începutul anilor 1900, rafinăria s-a extins și a trecut printr-un proces de modernizare. Astfel, până în 1927, noile modificări au fost folosite pentru a obține ulei parafinos.
Astfel, rafinăria a contribuit masiv la modernizarea orașului Câmpina și a zonei din jur, care s-a dezvoltat atât din punct de vedere economic, cât și în ceea ce privește numărul de persoane care au venit în zonă pentru a lucra la societate. Dacă în 1897 Câmpina număra circa 2.800 de locuitori, în anul 1912 numărul acestora depăşea 8.500.
Pentru că rafinăria mergea din ce în ce mai bine, în 1910 „Steaua Română” a primit o investiție din partea unei societăți nemțești, astfel capitalul social a ajuns de la 30 de mlioane de lei, la 100 de milioane de lei.
Lucrurile s-au mai schimbat odată cu Primul Război Mondial, când rafinăria, la fel ca tot sectorul petrolier, a intrat sub controlul gospodăriei de război. În acea perioadă, rafinăria a trecut prin schimbări drastrice. În 1916, mai multe instalații ale acesteia au fost distruse de către Aliaţi pentru a nu fi folosite de către inamicii acestora. Ulterior, acestea au fost refăcute de către germani.
Chiar dacă a fost afectată de război, Steaua Română a înflorit în perioada interbelică, când a ajuns să prelucreze 1,4 milioane de tone de ţiţei pe an.
Cel de-Al Doilea Război mondial a transformat rafinăria într-un un obiectiv important, mai ales pentru germani, care erau interesaţi de asigurarea combustibilului necesar. În acea perioadă întreprinderea nu a oprit producția, ci a continuat să furnizeze motorină, benzină, uleiuri şi alte derivate pentru front.
În 1943 au început vremuri grele pentru rafinăria de la Câmpina, care a fost bombardată de către escadrilele britanice şi americane. O mare parte dintre instalații au fost distruse în acel moment. Un an mai târziu, a fost iar bombardată.
Patru ani mai târziu, în 1948, când rafinăria a fost în mare parte refăcută, aceasta a fost preluată de către regimul comunist. În acel moment, Steaua Română avea o capacitate de producție de 500 de mii de tone pe an. De atunci, aceasta s-a specializat exclusiv pe producţia de uleiuri parafinoase şi de parafină.
