Polițiștii din Huedin au reținut ieri pentru 24 de ore, un bărbat de 48 de ani, din județul Bihor, bănuit de comiterea a două furturi.

În baza probatoriului administrat, polițiștii au stabilit faptul că în noaptea de 17 aprilie, în jurul orei 02.00, respectiv în noaptea de 18 aprili, în jurul orei 04.00, bărbatul ar fi pătruns într-o locuință din orașul Huedin, de unde a sustrat mai multe obiecte de panoplie, dar și două ceasuri de lux, cauzând un prejudiciu estimat la aproximativ 10.000 de lei.

La data de 20 aprilie, activitățile demarate de polițiștii Compartimentului de Investigații Criminale Huedin au condus la depistarea acestuia, în municipiul Oradea, iar în baza ordonanței a fost dispusă reținerea lui pentru 24 de ore.

Totodată, s-a reușit recuperarea în totalitate a prejudiciului.

Documentarea activității infracționale a bărbatului a fost sprijinită de polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi (Sector Oradea și Cluj)

Cel în cauză a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Huedin, cu propunere de luare a măsurii preventive a arestului, fiind dispusă arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.

Sursa: Realitatea de Cluj