Actualii aleși din Parlament se apropie de jumătatea mandatului de 4 ani. Mulți dintre ei însă nu își vor căuta un alt job peste 2 ani. Pentru că, așa cum se obișnuiește, vor încerca să prindă un nou loc în Parlament, la următoarele alegeri.
Cel mai longeviv membru al Parlamentului este Seres Denes de la UDMR. Deputatul are un număr record de mandate: 8, adică un total de 30 de ani de când este membru al forului. Al doilea parlamentar, ca longevitate, este liderul grupului minorităților naționale, Varujan Pambuccian. Deputatul a reușit să obțină până acum votul românilor pentru 7 mandate. În acest clasament este urmat de social-democratul Ioan Stan care a obținut până acum 6 mandate, dintre care primul pe listele fostului PDSR. Iar dintre liberali, cel mai longeviv parlamentar este Raluca Turcan, care e în prezent la cel de-al cincilea mandat, astfel că de 18 ani ocupă un fotoliu în legislativ.
În cazul USR, veteranii formațiunii politice sunt cei cu două mandate. Între cei 19 membri ai formațiunii care au prins un loc și în 2016 și în 2020 se regăsesc actualul președintele Cătălin Drulă, purtătorul de cuvânt Ionuț Moșteanu, fostul șef de partid Dan Barna, Cristina Prună, Cosette Chichirău, Stelian Ion, Claudiu Năsui și Iulian Bulai.
Printre parlamentarii cei mai longevivi este și fostul președinte PNL, Ludovic Orban, care este în cursul celui de-al treilea mandat.
Chiar dacă au reușit să strângă multe mandate în Parlament, aleșii nu sunt foarte vocali în plenul legislativului.
Deși are 30 de ani de activitate, Seres Denes a vorbit doar de 7 ori în mandatul actual. Raluca Turcan, cu 18 ani vechime, a vorbit de 9 ori, iar Ioan Stan are 23 de luări de cuvânt în actuala legislatură, după 22 de ani de activitate. Varujan Pambuccian a vorbit în plen de 45 de ori de la începutul actualei legislaturi.
VETERANII PARLAMENTULUI
Seres Denes (UDMR) – 8 mandate, 30 de ani
Varujan Pambuccian (grupul minorităților naționale)- 7 mandate, 26 de ani
Ioan Stan (PSD) – 6 mandate, 22 de ani
Raluca Turcan (PNL) – 5 mandate, 18 ani
SURSA: cdep.ro
PARLAMENTARII LONGEVIVI SUNT SCUMPI LA VORBĂ
Seres Denes (UDMR) – 7 luări de cuvânt, 41 propuneri legislative, 15 promulgate legi
Varujan Pambuccian (grupul minorităților naționale) – 45 luări de cuvânt, 15 propuneri legislative, 5 promulgate legi
Ioan Stan (PSD) – 23 luări de cuvânt, 102 propuneri legislative, 54 promulgate legi
Raluca Turcan (PNL) – 9 luări de cuvânt, 81 propuneri legislative, 17 promulgate legi
SURSA: cdep.ro