Senatorul PNL, Cornel Popa, se adresează prin o interpelare Ministerului Educației Naționale abordând tema grupurilor sanitare neconforme din sistemul educațional preuniversitar.

Acesta aduce în vederea ministrului Ecaterina Andronescu dispariția din statistică a 322 de unități de învățământ care, inițial, în luna aprilie anul acesta, încă se aflau pe lista de așteptare pentru a beneficia de amenajare.

”În luna aprilie, 1.180 de unități de învățământ funcționau cu grupuri sanitare neconforme, iar la sfârșitul lunii mai, au mai rămas doar 858. Ce s-a întâmplat cu cele 322 de unități de învățământ care, inițial, în luna aprilie anul acesta, încă se aflau pe lista de așteptare pentru a beneficia de amenajare?”

De asemenea, senatorul Popa se interesează prin interpelare de situația din județul Bihor, dar și la nivel național, în speranța că începând cu anul 2020 să nu mai avem unități de învățământ cu grupuri sanitare neconforme:

”Pentru județul Bihor, care sunt unitățile școlare (grădinițe și școli) care vor beneficia de fondurile necesare asigurării utilităților? La nivelul întregii țări, inclusiv în județul Bihor, vor mai exista unități de învățământ cu grupuri sanitare neconforme, începând cu luna ianuarie 2020?”