Marți, 14 decembri, în jurul orei 11.20, polițiștii din municipiul Salonta au fost sesizați de mama unui minor de 14 ani, din Salonta, că în cursul aceleiași dimineți, în jurul orei 07.45, pe strada Republicii din Salonta, în timp ce fiul său traversa carosabilul pe trecerea de pietoni, a fost accidentat de un autoturism al cărui conducător a părăsit locul accidentului fără încuviințarea poliției.
În urma investigațiilor efectuate, polițiștii Biroului Rutier Salonta au identificat cu operativitate persoana bănuită că ar fi condus autoturismul implicat în accidentul rutier ca fiind un bărbat de 65 de ani.
În urma testării sale cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,12 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma accidentului rutier, minorul a suferit leziuni ușoare.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Biroului Rutier Salonta continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
Sursa: Realitatea de Bihor