Primăria Oradea continuă seria dezbaterilor publice cu privire la proiectele validate în cadrul etapei a doua a bugetării participative. Astfel, marți și miercuri acestea au continuat în Episcopia, Oncea și Cartierul Ioșia, participând peste 400 de persoane.
În Episcopia întâlnirile cu cetățenii au avut loc la Căminul Multifuncţional Bocskai Istvan, în Oncea la Şcoala Gimnazială Ion Bogdan, iar în Cartierul Ioșia la Liceul Don Orione și la Şcoala Gimnazială Avram Iancu.
Din partea Primăriei Oradea au participat viceprimarul Florin Birta și directorul executiv al Direcţiei Economice, Eduard Florea. În deschiderea întâlnirilor, viceprimarul Florin Birta a făcut o prezentare pe larg a proiectelor și a modalității de votare, după care s-a trecut la etapa votării. Fiecare cetățean prezent și-a exprimat votul în mod direct, introducând buletinul de vot cu opțiunea proprie în urna special pregătită.
În această a doua etapă a bugetării participative au fost validate în total 52 de proiecte, care au putut fi votate online de cetățeni în perioada 10 decembrie 2018 -20 ianuarie 2019, iar de luni, 18 februarie, a început a doua etapă a votării, cea din cadrul dezbaterilor publice. Urmează ca la finalul celor zece întâlniri stabilite prin calendarul dezbaterilor publice la nivel de cartiere, să se facă centralizarea voturilor și desemnarea proiectelor câștigătoare.
Așa cum a fost anunțat, votul cetățenilor are loc în două etape distincte: una care deja s-a încheiat, respectiv votul online (10 decembrie 2018 – 20 ianuarie 2019), acesta având o pondere de 50% și votul cu ocazia dezbaterii publice la nivel de cartier, care va avea o pondere tot de 50%.
La data încheierii votului online, au fost exprimate 13.836 de voturi, cele mai votate proiecte fiind cele privind iluminarea cu sisteme LED a trecerilor de pietoni nesemaforizate din Oradea, reamenajarea Cimitirului Neolog evreiesc cu scop turistic, bike-sharing și parcarea auto pentru Spitalul Clinic Județean.
Selecția finală a proiectelor se va realiza după dezbaterea în cadrul întâlnirilor publice cu cetățenii din cartierele orașului. Cele 10 proiecte care obțin cel mai mare punctaj în urma votului online și a dezbaterii publice urmează să fie cuprinse în bugetul Primăriei Municipiului Oradea pentru anul 2019.
Primăria Oradea îi invită pe toți cei interesați de modul în care arată și se dezvoltă cartierul în care locuiesc să participe la prezentarea proiectelor depuse prin procesul de bugetare participativă și să voteze în funcție de preferințe.