Săptămâna trecută a fost grea pentru sistemul de achiziții publice și pentru autoritățile locale din România. Până vineri seară, când a intrat în vigoare reducerea cheltuielilor, primăriile s-au grăbit să facă achiziții din bani publici. Marele câștigător: un consilier din Guvern.

Până vineri, 27 octombrie, la ora 18:00, când pachetul de măsuri legislative care limitează cheltuielile publice a fost publicat în Monitorul Oficial, a fost înghesuială mare în sistemul de achiziții publice (SEAP).

E locul de unde instituțiile bugetare cumpără servicii și bunuri.

Multe dintre prevederile ordonanței Guvernului privind reducerea cheltuielilor bugetare pe anul 2023 au intrat în vigoare pe loc, în momentul apariției documentului în Monitorul Oficial.

Printre achizițiile care nu mai sunt permise instituțiilor bugetare se numără, de pildă, furnituri de birou, reparații curente, consultanță, studii.

Instituțiile publice – primării, consilii județene – s-au grăbit să cumpere până pe 27 octombrie tot ce au considerat că au nevoie. Altfel, banii necheltuiți se întorceau la bugetul de stat.

Datele prelucrate de Europa Liberă demonstrează volumul cheltuielilor.

Adrian Câciu, reacție furibundă: „Șmecheria se încheie începând de astăzi! Este inacceptabil ca unii funcționari să aibă astfel de preocupări”

În 2022, între 23 și 30 octombrie, instituțiile publice au încheiat direct din sistemul de achiziții publice 10.400 de contracte, în valoare de 77 de milioane de euro (383 de milioane de lei). În 2023, în aceeași perioadă, au fost aproape 20.000 de achiziții, de 173 de milioane de euro (867 de milioane de lei).

Europa Liberă a făcut o analiză a acestor achiziții din bani publici, din săptămâna 23 – 30 octombrie 2023. S-au luat în calcul doar pe cele care au în descriere cuvântul „consultanță”, așa cum apare în ordonanță. Aceste cheltuieli nu mai sunt permise după intrarea în vigoare.

În acest caz, diferența dintre 2023 și 2022 este mult mai mare. Mai exact, anul acesta, în aceeași săptămână din octombrie, s-a cumpărat consultanță în valoare de șase ori mai mare decât în aceeași perioadă din 2022 – 18 milioane euro (92 milioane de lei) – 1.724 de tranzacții vs. 3,4 milioane de euro (17,2 milioane lei) – 374 de tranzacții .

Iar firma care a obținut cei mai mulți bani publici aparține unui angajat al statului.

Consilier la MIPE, contracte de 500.000 de euro într-o singură zi

Într-o singură săptămână, firma Funding Plan Investment SRL, deținută de Bogdan Dragoș Marinescu, consilier superior la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), a reușit să încheie contracte de consultanță de aproape 715 mii de euro (3,55 milioane de lei).

Este de departe firma care are cele mai bune rezultate în intervalul analizat de Europa Liberă – 23-30 octombrie 2023.

Iar ziua de 27 octombrie, adică exact cea în care s-a publicat OUG-ul de reducere a cheltuielilor bugetare, a fost pentru consilierul din MIPE cea mai profitabilă – a obținut contracte de aproape 500 de mii de euro (2,4 milioane de lei).

Înființată în 2019, fără niciun angajat raportat în 2022, firma a reușit să adune contracte din bani publici de peste 1 milion de euro (5,7 milioane de lei), în ultimii trei ani.

Iată cum a decurs ziua de 27 octombrie, când firma consilierului a câștigat contracte pe bandă rulantă:

Bilanțul Funding Plan Investment pentru o singură zi, 27 octombrie – 2,4 milioane lei.

Bogdan Dragoș Marinescu, patronul firmei de consultanță, nu crede că există nicio incompatibilitate între funcția pe care o ocupă la stat, de consilier în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, și activitatea sa din privat.

„Conform legii, incompatibilitate este atunci când desfășor activități de consultanță conform fișei postului”, explică Bogdan Marinescu, pentru Europa Liberă.

Iar contractele încheiate nu înseamnă neapărat că va primi și banii, adaugă acesta: „Nu sunt contracte [în vigoare], pentru că toate sunt cu clauză suspensivă. Adică aceste contracte vor fi plătite numai momentul în care proiectele prin AFM (Administrația pentru Fondul de Mediu) vor fi aprobate”.

AFM este instituția care ar trebui să finanțeze primăriile cărora Marinescu le oferă consultanță.

Iar primăriile au ajuns la firma lui după ce Marinescu a trimis oferte către acestea, explică patronul firmei Funding Plan Investment.

Ce alte firme au mai câștigat contracte de sute de mii de euro în doar o săptămână?

Una dintre acestea este Eurogecon SRL – 510 de mii de euro (2,57 de milioane lei).

Firma este deținută Laura Monica Semes și Kinga Brigitta Sebestyen. Kinga Sebestyen a explicat pentru Europa Liberă cum a reușit într-o săptămână să încheie atât de multe contracte.

„Administrația Fondului de Mediu a publicat ghidul final de finanțare. Așteptam de mult apariția acestui ghid și lucram cu primăriile din primăvară, de când s-au lansat liniile de finanțare. Noi îi contactăm, le propunem colaborarea și dacă sunt de acord, lucrăm pe proiecte până la final. Când apare ghidul final, ei achiziționează serviciile noastre din SEAP”, spune acționarul firmei.