Prof. Dr. Codruţ Sarafoleanu trage semnalul de alarmă:  poluarea înseamnă moarte. În îndelungata sa luptă cu rinitele, laringitele, Codruţ Sarafoleanu a avut sute de pacienţi, plini de bani. La aflarea veştilor necruţătoare, erau în stare să vândă tot. Dar era prea târziu. În materialul “semnal de alarmă”, strigătul său de disperare se îndreaptă şi către colegii săi, din domeniul medical, care ard deşeurile biologice, scrie realitateadinpsd.net

“Oare plămânii noştri agresaţi de atâta poluare nu sunt mult mai sensibili la infecţia cu CoVid-19?”, se întreabă profesorul Codruţ Sarafoleanu, medic orelist, preşedintele Societăţii Naţionale de Rinologie.

“Nu se discută decât despre pandemie. Parcă celelalte boli nu ar mai exista. Un flagel care ne ucide lent dar sigur este poluarea. Ca bucureştean am sperat ca lipsa traficului va aduce o ameliorare semnificativă a calităţii aerului. Industrie nu prea mai există, avioane nu prea mai zboară, maşinile nu mai circulă decât insignifiant comparativ cu vremurile de glorie ale poluării din Bucureşti. Şi cu toate acestea remarc în mod repetat în ultimile 3 săptămâni, zile cu vizibilitate redusă datorită prafului şi fumului, un miros greu de stârvuri şi resturi menajere şi mai ales un fum înnecăcios. Culmea mai mult noaptea. Doar nu degeaba tot facem uz de o vreme de sintagma noaptea ca hoţii. Îţi pătrunde în casă chiar dacă ai geamurile închise şi te sufocă la propriu. Cum s-a întâmplat în ultimile doua nopţi”, mai spune profesorul.

Într-un apel disperat le cere factorilor de decizie: “Domnilor, poluarea înseamnă moarte. Lentă şi chinuitoare. Prin boli grave respiratorii şi oncologice. De care se moare anual şi în România şi în lume infinit mai mult decât de infecţia cu CoVid-19. Afecţiunile ORL sunt determinate în mod cert şi de poluare. Rinitele şi rinosinuzitele, faringitele şi laringitele dar mai ales cancerele de cap şi gât au o relaţie directă cauză efect cu noxele inhalatorii. Despre cancerul pulmonar ce să mai vorbim. Bolile pulmonare cronice şi cele cardiovasculare de asemenea.  Anumite tumori cerebrale şi chiar afecţiuni ale aparatului reproducător sunt produse de poluare.

Codruţ Sarafoleanu mai spune că a avut sute de pacienţi cu probleme grave şi cu mulţi bani. “Am avut în faţă nenumăraţi pacienţi cu confort financiar care au crezut că domniile lor nu se pot îmbolnăvi. Mai ales de boli grave şi în special de cele oncologice. Şi care la aflarea diagnosticului şi mai ales a prognosticului erau dispuşi să dea toţi banii din conturi pentru sănătatea lor. Din păcate pentru unii a fost foarte târziu. Dar au trecut la cele veşnice bogaţi şi îndestulaţi. Fericiţi că în aventura efemeră numită viaţă s-au uitat adesea de sus la alţii. La fel cum probabil se uită şi acum. Doar ca din altă dimensiune…”, spune sec Sarafoleanu.