Ediția a cincea a Competiției Naționale CanSat, 2019, organizată de ESERO România (Biroul European de Resurse pentru Educație Spațială) în parteneriat cu Agenția Spațială Română (ROSA) și Ministerul Educației Naționale, a fost câștigată de echipa orădeană CoderDojo Oradea Space Robotics, coordonată de Daniel Erzse. Astfel echipa orădeană va participa în finala Competiției Europene CanSat 2019, care se va desfășura la Medicina, Bologna, Italia, în perioada 24-28 iunie, sub egida Agenției Spațiale Europene (ESA).
Finala Competiției Naționale de CanSat 2019 a avut loc în perioada 22-25 aprilie și a fost găzduită de către Universitatea de Vest din Timișoara, proba practică fiind organizată la aeroportul “Max Ausnit” din Caransebeș. Echipa de copii de la CoderDojo Oradea a fost formată din elevii: Victor Antonio Georgies, Andreea Brad, Nicholas Pendea, Andrei Covaci, Alexandru Slavoia și Cătălin Lupău, și au participat alături de alte opt echipe din țară formate din elevi la fel de pasionați de acest domeniu și care provin din localitățile București, Craiova, Arad, Timișoara, Constanta, Târgoviște, Sfântu Gheorghe, Gura Humorului, Aninoasa.
Concurenții au avut ca misiune principală să realizeze un CanSat, un satelit integrat în volumul și forma unei doze standard de băuturi răcoritoare, capabil să măsoare temperatura și presiunea aerului pe măsură ce cade înapoi pe Pământ după lansare. Provocarea pentru participanți a constat în includerea tuturor subsistemelor majore ale unui satelit – cum ar fi senzorii, alimentarea cu electricitate și comunicațiile – într-o doză de răcoritoare cu un volum de 330 mililitri.
Sateliții echipelor finaliste au fost lansați din elicopter, de la o altitudine de 1 kilometru și au trebuit să îndeplinească și o misiune secundară aleasă de fiecare echipă participantă în funcție de preferințe, respectiv să aterizeze în condiții de siguranță. Misiunea secundară a echipei orădene a fost colectarea mai multor parametri fizico-chimici legați de mediul înconjurător și transmisia lor, în timp real, prin intermediul unei conexiuni radio, pe parcursul coborârii, către stația de recepție aflată la sol. Designul a trebuit să îndeplinească anumiți parametri, să fie rezistent la impact și să conțină o mini parașută pentru a atenua șocul în momentul aterizării.
În ultima zi a competiției echipele participante au trebuit să prezinte juriului un raport științific în care datele colectate au fost analizate și interpretate, respectiv să prezinte răspunsuri argumentate privind succesul sau eșecul înregistrat, concluziile și lecțiile învățate din această experiență.
Menționăm ca echipa orădeană de la CoderDojo Space Robotics se află la a doua reușită națională în mai puțin de 6 luni, ei fiind campioni naționali și la Competiția Națională de Rovere Spațiale “Exo-RO”, organizată tot de ESERO și Agenția Spațială Română, în decembrie 2018, iar pe data de 10 mai așteaptă, pentru raportul științific final, datele culese pe Stația Spațiala Internaționala (ISS) de programul cu care au participat și s-au calificat, alături de alte 134 echipe europene și din țară, în finala competiției Astro-Pi, organizata de Raspberry Pi Foundation și ESA.
După analiza amănunțită a datelor colectate și expertiza tehnică a satelitului, echipa se pregătește în prezent să-și îmbunătățească mini satelitul și speră la o experiență la fel de frumoasă și un rezultat pe măsură la finala europeană din Italia. Membrii echipei sunt în căutarea unor sponsori care să-i ajute să poată participa la finala europeană.
Observatii:
La aceasta probă au participat aproximativ 70 de elevi și profesori din toată țara, organizați în 9 echipe.
• GRASP, coordonator Anastasiu Elena, Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului, județul Suceava [regiunea de dezvoltare 1 NE]
• TOMIS 5, coordonator Băraru Ion, Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, Constanța, județul Constanța [regiunea de dezvoltare 2 SE]
• ASTRONAUTICA, coordonator Radu George, Asociația DREPT, Aninoasa, județul Dâmbovița [regiunea de dezvoltare 3 S]
• Terraformers, coordonator State Gabriel, Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, Târgoviște, județul Dâmbovița [regiunea de dezvoltare 3 S]
• Sat_ONE, coordonator Nicolescu Vlad, Colegiul Național Elena Cuza, Craiova, județul Dolj [regiunea de dezvoltare 4 SV]
• Laika, coordonator Iorgu Adrian, CoderDojo TM @ StartUpHub, Timișoara, județul Timiș [regiunea de dezvoltare 5 V]
• HELIOS, coordonator Farkas Corina, C.A. „Sabin Drăgoi” și Colegiul Național „Vasile Goldiș” Arad, județul Arad [regiunea de dezvoltare 5 V]
• CoderDojoOradeaSpaceRobotics, coordonator Erzse Daniel, CoderDojo Oradea, județul Bihor [regiunea de dezvoltare 6 NV]
• MIKO19, coordonator Peto Maria, Liceul Székely Mikó, Sf. Gheorghe, județul Covasna [regiunea de dezvoltare 7 C]
Mai multe detalii despre CanSats în Europa sunt disponibile pe pagina oficială ESERO România și pe website-ul CanSat.