În contextul avertizării meteorologice – Cod Portocaliu transmisă de Administraţia Naţională de Meteorologie, valabilă pentru județul Bihor (Salonta, Beiuș, Ștei, Tinca, Batăr, Buntești, Ciumeghiu, Holod, Pomezeu, Pietroasa, Finiș, Lunca, Drăgănești, Avram Iancu, Cociuba Mare, Rieni, Șoimi, Remetea, Vașcău, Tulca, Olcea, Câmpani, Curățele, Budureasa, Uileacu de Beiuș, Cărpinet, Răbăgani, Nucet, Husasău de Tinca, Tărcaia, Căbești, Căpâlna, Lazuri de Beiuș, Mădăraș, Criștioru de Jos, Pocola, Sâmbăta, Mădăras), în intervalul 28 mai, ora 15.45 – 28 mai, ora 16.30, fenomenele avertizate fiind „grindină de dimensiuni medii, posibil mari, frecvente descărcări electrice, vijelie puternică, averse torențiale care pot cumula 25-35 l/mp”, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor reamintește bihorenilor să îndepărteze copacii sau ramurile uscate, să asigure sau să înlăture, după caz, elementele de construcție aflate în echilibru instabil, care, pe timp de vijelie, ar putea cădea şi provoca victime ori pagube materiale.

De asemenea, pe timpul manifestării fenomenelor meteorologice periculoase, cetățenii trebuie să evite deplasarea în apropierea copacilor, a panourilor publicitare sau a clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt.

Pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, parcarea autovehiculelor se va realiza în zone ferite, la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate.

 

În cazul în care furtuna este iminentă:

 

– Întrerupeţi orice activităţi în aer liber;

– Intraţi în casă, într-o construcţie ori într-un autoturism;

– Închideţi ferestrele şi uşile;

– Evitaţi duşurile ori sălile de baie deoarece conductele fixe ale instalaţiilor pot conduce electricitate;

– Deconectaţi aparatele şi echipamentele electrice, întrucât acestea se pot defecta ca urmare a descărcărilor electrice atmosferice.

 

În timpul unei furtuni:

 

– Dacă sunteţi în spaţii deschise, aşezaţi-vă ghemuit la pământ. Puneţi-vă mâinile pe urechi şi cap, iar capul între genunchi;

– Reduceţi contactul cu pământul încercând să deveniţi o ţintă cât mai mică;

– Nu vă întindeţi pe pământ;

– Evitaţi: obiectele înalte, precum un copac înalt izolat în arie deschisă, câmpuri, sau o ambarcaţiune pe apă, orice obiecte metalice precum utilaje agricole, echipamente de fermă, motociclete, biciclete etc.;

– Dacă vă aflaţi în pădure, căutaţi adăpost într-o zonă cu copaci mai puţin înalţi;

– Dacă sunteţi într-o zonă deschisă, mergeţi spre o zonă joasă, precum o vale;

– Dacă sunteţi pe un lac, încercaţi să ajungeţi la mal de urgenţă şi adăpostiţi-vă imediat.