Premierul Marcel Ciolacu consideră că deficitul bugetar de 6,9% din PIB, prevăzut în rectificarea bugetară, este „sustenabil”, având în vedere că 84% din acești bani sunt destinați investițiilor. Șeful Guvernului a subliniat că rectificarea bugetară va fi pozitivă atât pe venituri, cât și pe cheltuieli.
Ciolacu a explicat că sustenabilitatea deficitului vine din faptul că banii nu sunt alocați pentru consum, ci pentru investiții, comparând situația cu cea din alte țări europene precum Germania, Italia și Franța. El a criticat, în schimb, guvernarea anterioară, care a avut un deficit de 9,2% din PIB, cu investiții de doar 1,75%.
Premierul a argumentat că o parte din banii alocați pentru investiții se vor întoarce la stat sub formă de impozite, după ce companiile vor finaliza proiectele de infrastructură. Ciolacu a mai precizat că un euro investit în infrastructură se multiplică în economie până la un multiplu de 8.
În ceea ce privește sursele de finanțare a investițiilor, premierul a menționat că mare parte din bani provin din creșterea veniturilor și din împrumuturi pentru cofinanțări. El a exemplificat cu proiectele de autostrăzi, unde cofinanțarea a ajuns la 50-60%, jumătate din bani provenind din PNRR și fonduri europene, iar cealaltă jumătate de la bugetul de stat.
Conform notei de fundamentare a proiectului de ordonanță de urgență privind rectificarea bugetară, deficitul bugetului general consolidat va ajunge la 6,94% din PIB, în creștere cu 1,94 puncte procentuale față de programul inițial. Veniturile bugetului general consolidat se majorează cu 42,670 miliarde de lei, iar cheltuielile cu 60,106 miliarde de lei.
Sursa: Newsinn