Noua lege a pensiilor are ca scop corectarea inechităților din sistem, introducând o formulă de calcul actualizată. Pensionarii pot fi liniștiți, deoarece nicio pensie nu va scădea, dimpotrivă, în fiecare an va fi o majorare corespunzătoare ratei inflației. De la 1 ianuarie 2024, pensiile au fost majorate cu 13,8% pentru toți pensionarii. 

Ministrul Muncii a explicat modul de calcul al noilor pensii și cum pot afla simplu pensionarii care au o vechime în muncă de peste 25 de ani câți bani în plus vor primi în câteva luni.

Simona Bucura Oprescu a subliniat cât este de importantă contribuția plătită din salariu.

Astfel, nu este suficient doar să fi lucrat 30 de ani, de exemplu. Ministrul a explicat în detaliu modul în care se vor calcula sumele pentru pensionarii cu o vechime în muncă de peste 25 de ani.

„Principalul obiectiv al reformei pensiilor îl reprezintă echitatea în sistemul public de pensii. Adică, pentru contribuții egale și perioade de cotizare egale, să se obțină pensii egale, eliminând astfel diferențele existente până acum între cei care s-au pensionat în ani diferiți, sub legi diferite, sau între femei și bărbați. Noua lege asigură și un mecanism de creștere sustenabilă a pensiilor. În piață circulă un zvon fals conform căruia în noua lege dispare contributivitatea, și că doar vechimea contează. Vreau să clarific faptul că în noua lege, punctele de contributivitate obținute pe baza contribuțiilor plătite din salarii sunt cele mai importante pentru cuantumul pensiei,” a declarat ministrul Muncii, conform Româniatv.net.

Ce presupune noua lege a pensiilor

Noua lege introduce și punctele necontributive pentru perioadele necontributive, menite să încurajeze educația. Astfel, pentru cei care optează pentru studii superioare, se va acorda un punctaj suplimentar de 0,25 puncte pe an, care reprezintă 25% din salariul mediu brut pe economie, pentru aceste perioade necontributive. În plus, pentru cei cu vechime mai mare de 25 de ani, se vor acorda puncte de stabilitate: 0,5 puncte pe an pentru 25-30 de ani de muncă, 0,75 puncte pentru 30-35 de ani și un punct suplimentar pentru perioade mai lungi de 35 de ani.

România are un echilibru mai bun în ceea ce privește sustenabilitatea sistemului public de pensii comparativ cu alte țări din Uniunea Europeană, având aproximativ 4,8 milioane de pensionari și 5,7 milioane de salariați, cu 6,7 milioane de contracte de muncă. Este important să creștem gradul de ocupare pe piața muncii pentru a menține acest echilibru.

Formula de calcul a pensiilor este:

Calculul pensiei = VPR x Numărul total de puncte

VPR (valoarea punctului de referință) va fi de 81 de lei.

Numărul total de puncte = puncte de contributivitate + puncte de stabilitate + puncte pentru perioade asimilate și necontributive.

Punctele de necontributivitate includ perioadele de armată, șomaj sau facultate, cu 0,25 puncte pentru fiecare an. 

Punctele de contributivitate sunt obținute pentru anii în care s-a contribuit la sistemul de pensii, câte un punct pentru fiecare an.

Astfel, noua lege a pensiilor aduce modificări menite să asigure echitatea și sustenabilitatea sistemului de pensii, oferind pensionarilor venituri mai corecte și predictibile.

Sursa: Realitatea Financiara