În data de 12 aprilie a.c., pe baza sportivă a Liceului cu Program Sportiv Oradea, s-a desfăşurat faza judeţeană a competiţiei şcolare „Prietenii pompierilor”, organizată de organizată de Serviciul Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor, cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor.

Concursul are caracter educativ, tehnico-aplicativ şi sportiv în domeniul apărării împotriva incendiilor şi se organizează anual cu elevii, în scopul dezvoltării capacităţilor de înţelegere şi apreciere a factorilor de risc potenţial generatori de situaţii de urgenţă la care este expusă comunitatea din care fac parte, al promovării atitudinilor şi comportamentelor adecvate în cazul producerii unor situaţii de urgenţă și al stimulării spiritului civic în rândul elevilor.

La această etapă a competiției, desfăşurată pe parcursul a patru ore, s-au înfruntat opt echipe calificate în urma competiţiilor desfăşurate la nivel zonal, din cadrul Colegiului Naţional „Samuil Vulcan” Beiuş, Şcolii Gimnaziale Nr. 1 Căbești, Şcolii Gimnaziale Nr. 1 Derna,
Şcolii Gimnaziale Nr. 1 Remetea și Şcolii Gimnaziale Nr. 1 Curățele.

După parcurgerea probei teoretice și a celor două probe practice („Pista de îndemânare peste obstacole” şi „Ştafeta de 400 metri cu obstacole”), rezultatele concursului ” Prietenii pompierilor ” au fost următoarele:

Fete

Locul I    – Şcoala Gimnazială
Nr. 1 Remetea

Locul II    – Colegiul Naţional „Samuil Vulcan” Beiuş

Locul III    – Şcoala Gimnazială Nr. 1Căbești

Băieţi/Mixt

Locul I    – Colegiul Naţional „Samuil Vulcan” Beiuş

Locul II    – Şcoala Gimnazială Nr. 1 Curățele