Expoziții de desene, întâlniri cu copii, studenți, vârstnici sau victime ale violenței domestice și acțiuni stradale au fost organizate timp de trei săptămâni în comunitate de polițiștii bihoreni, pentru prevenirea violenței în toate formele sale.

 

În perioada 25 noiembrie – 10 decembrie, polițiștii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, împreună cu reprezentanții Fundației „Lampas”, cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor, în colaborare cu Comisia judeţeană în domeniul egalităţii de șanse între femei şi bărbaţi au organizat o serie de evenimente, menite să trezească și să sensibilizeze conștiința publică cu privire la fenomenul violenței împotriva femeii, un comportament indezirabil, cu efecte negative pe termen lung.

Imagine

„Perioada nu a fost aleasă întâmplător, în contextul care, la 25 noiembrie este marcată anual Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor, iar 10 decembrie este Ziua Internațională a Drepturilor Omului.

Astfel, sub genericul „Uniți împotriva violenței!”, polițiștii de prevenire bihoreni și partenerii de campanie au organizat 20 de întâlniri cu elevi, studenți, cu persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Oradea, expoziții stradale, acțiuni stradale, cu caracter simbolic, concursuri de desene cu mesaje preventive și au distribuit materiale preventive cu mesaje antiviolență, totul pentru a atrage atenția asupra diferitelor forme de violență, pentru a întâmpina nevoile victimelor violenței domestice, a le încuraja să se adreseze autorităților competente, contribuind, astfel, la stoparea acestui fenomen.

Temele abordate au fost adaptate la grupurile țintă. În interacțiunile avute, polițiștii de prevenire bihoreni au prezentat modalităţile concrete de semnalare a cazurilor de violenţă în familie şi instituţiile şi organizaţiile care pot oferi sprijin victimelor acestui fenomen, subliniind faptul că, pentru a primi ajutor, victimele trebuie să iasă din anonimat și să reclame violențele suferite.

În cadrul întâlnirii cu persoane private de libertate, aflate în Penitenciarul Oradea, polițiștii de prevenire bihoreni au subliniat faptul că responsabilitatea prevenirii abuzurilor și încălcării drepturilor celorlalți revine fiecăruia dintre noi și rolul esențial al părinților în modelarea comportamentală a propriilor copii, pentru prevenirea violenței domestice”, transmite IPJ Bihor.

 

 

La 25 noiembrie, chiar de Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor, polițiștii de prevenire bihoreni și partenerii de program au organizat o acțiune stradală, cu caracter simbolic, în Piața Unirii din municipiul Oradea, în cadrul căreia au fost expuse desenele cu mesaje antiviolență, create, cu talent, de copiii de la Liceul de Arte din Oradea, în cadrul unui concurs de desene cu mesaje preventive, organizat de polițiștii de prevenire bihoreni.

Imagine

„De asemenea, de Ziua Internațională a Drepturilor Omului, polițiștii de prevenire bihoreni au fost prezenți în Orășelul Copiilor din municipiul Oradea, unde au interacționat cu peste 60 de copii și părinți, discuțiile vizând prezentarea drepturilor omului, în special ale copiilor, dar și rolul important al familiei în dezvoltarea armonioasă a copiilor, prin insuflarea unor sentimente de siguranță și apartenență. De asemenea, copiii prezenți le-au împărtășit polițiștilor propriile impresii despre cum ar trebui să arate lumea în care trăim.

Totodată, la întâlnirea cu studenții Facultății de Științe Socio – Umane din cadrul Universității Oradea, polițiștii de prevenire au dezbătut subiecte precum abuzul emoțional, semnele care indica o relație abuzivă, despre manipularea emoțională, dar și despre prevenirea traficului de persoane.

De asemenea, în întâlnirile publice cu cetățenii, polițiștii de prevenire bihoreni și partenerii de program au prezentat formele de manifestare a violenței domestice, au informat despre ordinul de protecţie provizoriu, au explicat care sunt pașii de urmat după producerea unei agresiuni, au discutat despre relații sănătoase versus relații toxice și au dat detalii despre aplicația mobilă Bright Sky RO, o aplicație gratuită, care sprijină victimele violenței domestice”, mai precizează sursa citată.

Activitățile organizate de polițiștii de prevenire bihoreni au fost susținute și de Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Liceul de Arte Oradea, Direcția Social Comunitară Oradea, Facultatea de Științe Socio – Umane din cadrul Universității Oradea, Asociația Kiwanis Art Oradea, Fundația „People to People”, Asociația „Cetățeni activi la puterea a treia” și de Penitenciarul Oradea.

ImagineImagine

Sursa: Realitatea de Bihor