În perioada mai – iunie a.c., polițiștii de prevenire și cei rutieri bihoreni acționează pentru prevenirea accidentelor rutiere cu victime din rândul bicicliștilor.

În acest context, polițiștii bihoreni desfășoară întâlniri cu membrii comunităților locale din mediul rural și urban, în cadrul cărora sunt prezentate regulile de circulație care trebuie respectate de bicicliști pe drumurile publice, dar și de conducătorii auto, pentru a preveni victimizarea prin accidente rutiere.

De asemenea, în cadrul activităților preventive desfășurate în unitățile de învățământ, polițiștii bihoreni le-au reamintit tinerilor obligațiile care le revin în trafic pe timpul deplasării cu bicicleta, modul corespunzător de echipare a bicicletei. Elevilor le-au fost prezentate filme cu caracter educativ preventiv.

Totodată, în cadrul activităților desfășurate, polițiștii de prevenire și cei de la rutieră distribuie bicicliștilor întâlniți în trafic veste reflectorizante.

Activitățile preventive sunt desfășurate de polițiștii bihoreni în parteneriat cu reprezentanții Asociației pentru Educație și Siguranță Rutieră.

*

REGULI DE CIRCULAȚIE PENTRU BICICLIȘTI

–        pentru a conduce o bicicletă pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puțin 14 ani;

–        copiii sub 14 ani pot circula doar în locuri special amenajate, parcuri sau proprietăți private, iar deplasarea pe drumurile publice se face doar însoțiți de adulți;

–        bicicletele trebuie conduse pe partea dreaptă a drumurilor publice, cât mai aproape de bordură sau acostament. Acolo unde există piste speciale pentru biciclete, conducătorii acestora le vor folosi obligatoriu. Unde există acostamente amenajate cu prundiș, pământ bătătorit sau poteci laterale, bicicliștilor li se recomandă folosirea lor.

–        la schimbarea direcției de mers asigurați-vă temeinic și semnalizați din timp intenția de a vira. Semnalizarea se efectuează cu cel puțin 50 m în localități, respectiv 100 m în afară, înainte de efectuarea manevrei.

–        intenția de a vira trebuie semnalată cu mâna, astfel:

– brațul stâng întins orizontal la schimbarea direcției de mers spre stânga sau la depășire;

– brațul drept întins orizontal la schimbarea direcției de mers spre dreapta;

– brațul drept întins orizontal balansat în plan vertical la oprirea bicicletei.

–        virajele spre dreapta se încep de pe partea dreptă a drumului iar virajele spre stânga de lângă axul drumului. Apropierea de axul drumului se realizează din timp, înainte de efectuarea propriu-zisă a manevrei.

În circulația pe drumurile publice bicicleta trebuie echipată cu dispozitiv de frânare eficace, cu sistem adecvat, funcțional, de direcție, cu lumini corespunzătoare și dotată cu sistem de avertizare sonoră și cu dispozitive fluorescent-reflectorizante.

Pentru un plus de siguranță se recomandă ca biciclistul să poarte cască de protecție omologată, iar în mod obligatoriu pentru a putea fi observat de ceilalți participanți la trafic să poarte îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă.

BICICLIȘTILOR LE ESTE INTERZIS:

– să circule în paralel, cu excepția situațiilor când participă la competiții sportive organizate;

– să circule fără a ține cel puțin o mână pe ghidon și ambele picioare pe pedale;

– să circule în timp ce se află sub influența alcoolului, a produselor ori substanțelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora;

– să se țină de un vehicul aflat în mers;

– să transporte o altă persoană, cu excepția copilului până la 7 ani, numai dacă vehiculul are montat în față un suport special sau este construit/echipat special pentru transportul altor persoane;

– să transporte sau să tragă orice fel de obiecte care, prin volumul ori greutatea lor, stânjenesc sau periclitează conducerea vehiculului ori circulația celorlalți participanți la trafic;

– să circule atunci când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheață sau zăpadă;

– să conducă bicicleta fără a menține contactul roților cu solul.

REȚINEȚI: Traversarea drumurilor publice pe trecerile pentru pietoni în timpul deplasării pe bicicletă este interzisă!