Într-o postare pe Facebook, Bogdan Pater, președintele TNL Bihor (organizația de tineret a PNL Bihor) îndeamnă tinerii la implicare civică și politică, delimitându-se de stereotipul cârcotașului online, care nu face nimic concret dar critică tot ce se face.
 
 
 
 
„Să se facă mai bine!”
„Nu eu, că eu sunt ocupat cu alte lucruri. Am un job, o familie, o viață. Dar cineva să facă mai bine.”

„Vreau democrație și stat de drept.” Dar când nu îmi convine o lege, o încalc nonșalant. Și dau vina pe parlamentarii care dau legi fără să fie experți în domeniu. Sau fiind rupți de realitate.

„Nu îmi convine o lege nouă, o vreau contestată la CCR” – de parcă ei au adevărul suprem. Dar când nu îmi convine o decizie a CCR – îndemn la ignorare sau chiar încălcare. CCR e pesedizat.
„Cer să se pronunțe Comisia de la Veneția” – dar când această comisie se pronunță pentru aplicarea deciziei CCR, tot nu e bine. Or fi și cei din comisie pesedizați.

„Vreau democrație, nu vreau un președinte jucător. ” Dar vreau să joace Klaus Iohannis. „Să ignore majoritatea, legea, CCR sau Comisia de la Veneția. Să forțeze, să impună, să reglementeze, să riște, să încalce legile pesediste. ” 

„Vreau lideri noi în politică.” Dar apoi îi critic pe cei noi de ce nu fac mai multe. Că sunt slabi, că nu sunt experți. Păi dacă nu au apucat să parcurgă etapele necesare, de unde să știe?

Democrație cu „forțare” sau liberalism cu „impuneri” sau „reglementări”. Tineri cu experiență. Sună cumva a pace prin război. Ceva nu se potrivește. Dă cu virgulă. Nu se poate.

Am tot repetat, dar mai încerc o dată. IMPLICĂ-TE!
Înscrie-te într-un partid. Că e PNL, că e USR, UDMR sau PSD. Unde crezi că te potrivești. Unde ai un prieten. Unde ai vreun model de urmat.
Participă, învață, vezi ce și cum se face. Adu idei noi, proceduri noi. La nivel de cartier, oraș, județ sau național. Doar așa poți face ceva cu adevărat constructiv. Nu cârcotind de pe margine ce și cum să facă alții pentru tine.

Astăzi, susțin PNL, pentru că văd ce se muncește. Avem exemplele cele mai bune din România de administrație locală – Oradea, Cluj-Napoca, Alba-Iulia, Arad, Timișoara sau Sinaia, și exemplele cele mai bune din România de administrație județeană – Brașov, Sibiu, Cluj, Suceava. Avem comisii de specialitate care lucrează și pregătesc un program de guvernare, corect și adaptat nevoilor actuale.

Astăzi susțin Președintele României, pentru că se comportă prezidențial și reprezintă cu demnitate România în plan extern. Nu exagerează cu aparițiile politice, nu ”joacă” precum Iliescu sau Băsescu, susține statul de drept și aplică legea chiar dacă nu îi convine. Spre deosebire de Dragnea.

Amintim că astăzi, Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a emis decretul de revocare a Laurei Codruţa Kovesi de la conducerea DNA, conform deciziei CCR, anunţul fiind făcut luni de către purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi.