Un incendiu a izbucnit seara trecută la un bloc de garsoniere, din municipiul Salonta. O minoră de 12 ani a ajuns la spital, în urma intoxicării cu fum. În total, 9 persoane au fost evacuate din bloc de către pompieri.
Ceilalţi locatari au reuşit să se autoevacueze înainte de sosirea echipajelor.
În seara zilei de miercuri, 15 decembrie, la ora 19.46, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor a fost sesizat prin Sistemul Unic 112, cu privire la producerea unui incendiu la un bloc de locuințe cu trei etaje, de pe strada Petofi Sandor din municipiul Salonta.
La sosirea forțelor de intervenție, casa scării era inundată cu fum, iar incendiul se manifesta în dormitorul unei garsoniere situate la etajul 1.
Concomitent cu acțiunea de localizare și lichidare a incendiului, cei 28 de pompieri militari au acționat pentru verificarea tuturor celorlalte garsoniere, evacuând nouă persoane (șase adulți și trei minori), care nu puteau ieși din locuințe din cauza fumului dens din casa scării. Ceilalți locatari au reușit să se autoevacueze înainte de sosirea echipajelor.
O minoră, în vârstă de 12 ani, intoxicată ușor cu fum a fost asistată medical și transportată la spital.
După stingerea incendiului, în jurul orei 20.35, pompierii militari au acționat în continuare la fața locului până la ora 22.35, pentru ventilarea casei scării și a locuințelor, respectiv pentru înlăturarea efectelor negative ale evenimentului.
Cercetările efectuate la fața locului au indicat faptul că incendiul a fost, cel mai probabil, provocat de amplasarea necorespunzătoare a materialelor combustibile față de un mijloc de încălzire, proprietara amplasând lada de lemne și alte materiale combustibile lângă soba de teracotă.
Au ars lada de lemne și materialele textile de lângă sobă.
„Pentru gestionarea evenimentului semnalat, la fața locului au fost mobilizate operativ, trei echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentului Salonta, cu două autospeciale de stingere și cu ambulanța SMURD a subunității, un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului 1 Oradea, cu o autospecială de lucru la înălțime, precum și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean„, a transmis ISU Bihor.
Sursa: Realitatea de Bihor