Joi, 18 martie, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor Contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea au reținut, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, un bărbat de 34 de ani, din municipiul Oradea, bănuit de comiterea infracțiunii de șantaj.

Acesta a fost prins în flagrant delict de polițiștii orădeni în cursul aceleiași zile, pe B-dul Decebal din Oradea, în timp ce primea 500 de lei de la un bărbat de 28 de ani, din Husasău de Tinca, județul Bihor, parte dintr-o sumă de 2.000 de lei, pe care acesta era constrâns să i-o remită lunar.

Polițiștii orădeni au fost sesizați în ziua precedentă, respectiv la 17 martie, de bărbatul de 28 de ani, că, în perioada august 2019 – martie, prin amenințarea repetată cu moartea și cu diverse agresiuni fizice, ar fi fost constrâns de orădeanul de 34 de ani să îi remită acestuia, lunar, câte 2.000 de lei, bani pe care i-a înmânat în toată această perioadă, precum și alți 8.000 de lei, care urmau să fie remiși, în contul unei datorii de 1.000 de lei, bani pe care bărbatul de 28 de ani i-a luat împrumut de la orădean, în cursul anului 2019 și pe care nu a putut să îi restituie la timp.

Prejudiciul material suferit până în prezent, de bărbatul de 28 de ani, este de aproximativ 40.000 de lei.

Vineri, 19 martie, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor Contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea îl vor prezenta pe orădeanul de 34 de ani la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorul se va adresa Judecătoriei Oradea, cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul comiterii infracțiunii de șantaj.

Polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor Contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză.

Acțiunea de prindere în flagrant a polițiștilor orădeni a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Sursa: Realitatea de Bihor