Un bărbat din Diosig a fost reținut de polițiști, în urma unor percheziții efectuate de oamenii legii la domiciliul său, dar și a unei femei din Oradea, ambii fiind bănuiți de nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Polițiștii au descoperit 10 arme letale și neletale, 3 arbalete, precum și aproape 10.000 cartușe, dar și săgeți cu vârf metalic.
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au efectuat, miercuri, două percheziții domiciliare în județul Bihor, la imobilele deținute de un bărbat de 50 de ani din comuna Diosig și de o femeie de 27 de ani din municipiul Oradea, bănuiți de comiterea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
„În urma perchezițiilor domiciliare, polițiștii au descoperit 10 arme, dintre care trei arme letale, lungi și alte 7 arme neletale, de diferite tipuri și calibre, 3 arbalete, 9.428 de proiectile neletale, de diferite calibre, 14 săgeți cu vârf metalic, 6 lunete și un amortizor, toate deținute ilegal, persoanele în cauză nefiind autorizate să dețină, să poarte sau să folosească arme letale sau neletale supuse regimului autorizării.
Toate armele și muniția descoperite au fost ridicate de polițiști, în vederea continuării cercetărilor”, a transmis IPJ Bihor.
În urma administrării probatoriului în cauză, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase l-au reținut pe bărbatul, de 50 de ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.
Polițiștii contiună cercetările, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
–
Sursa: Realitatea de Bihor