Luni, 5 noiembrie, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea au efectuat cercetări față de un bărbat de 25 de ani, din municipiul Oradea, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de complicitate la furt între membrii de familie și tâlhărie calificată.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii orădeni îl bănuiesc pe acesta că sâmbătă, 3 noiembrie, în jurul orei 02.00, în urma unei înțelegeri prealabile cu un tânăr de 17 ani, din Oradea,  minorul ar fi sustras o sumă de bani dintr-un seif aflat în locuința propriei familii, în care și acesta domicilia.

Ulterior, cei doi s-ar fi deplasat la domiciliul orădeanului de 25 de ani, unde, în jurul orei 02.30 – 03.00, în urma unor neînţelegeri cu privire la modul de împărțire a banilor sustrași anterior, bărbatul de 25 de ani este bănuit că l-ar fi ameninţat pe tânărul de 17 ani cu acte de violență, pentru a păstra pentru sine întreaga sumă de bani sustrasă, prejudiciul total urmând a fi stabilit.

În urma continuării cercetărilor și administrării probatoriului în cauză, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea l-au reținut pe orădeanul de 25 de ani pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor. Marți, 6 noiembrie a.c., cel în cauză a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Oradea , cu propunere de arestare preventivă. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea a admis propunerea procurorului și a emis pe numele orădeanului de 25 de ani un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Totodată, tânărul de 17 ani este cercetat în stare de libertate, fiind bănuit de comiterea infracțiunii de furt între membrii de familie.

Polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii activități infracționale a celor în cauză și în vederea recuperării integrale a prejudiciului cauzat.