În data de 14.03.2019, în jurul orei 02.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș, judeţul Bihor, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul român C.F, în vârstă de 31 de ani, cu domiciliul pe raza judeţului Cluj-Napoca, conducând un autoturism marca Mercedes S350, înmatriculat în Marea Britanie, an de fabricaţie 2016.
În urma verificărilor efectuate cu ocazia controlului de frontieră, s-a constatat că mijlocul de transport figurează ca bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Marea Britanie, în urmă cu două săptămâni.
Faţă de cele constatate, şoferul a declarat că a cumpărat autoturismul de la un cetățean polonez din Anglia, ale cărei date de identitate nu le cunoaşte, plătind suma de 23.000 de lire sterline. Acesta a mai declarat că nu avea cunoştinţă despre faptul că autoturismul se află în atenţia autorităţilor.
Mijlocul de transport, în valoare de 60.000 euro, a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor la sediul I.T.P.F Oradea, în cauză poliţiştii de frontieră efectuând cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire.
Tot în data de 14.03.2019, în jurul orei 02.20, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I-Nagylak, judeţul Arad, s-a prezentat pentru a intra în ţară, cetăţeanul român D.V, în vârstă de 22 de ani, cu domiciliul pe raza județului Teleorman. Tânărul conducea un autoturism marca BMW, înmatriculat în Marea Britanie, pentru care a prezentat un certificat de înmatriculare şi cartea tehnică a acestuia.
În urma verificărilor în bazele de date, s-a constatat că maşina figurează ca bun căutat pentru confiscare, alertă fiind introdusă de autorităţile din Marea Britanie în urma cu o zi.
Faţă de cele constatate, şoferul a declarat că a consultat un site de vânzări auto, unde a găsit un anunţ cu privire la autoturismul în cauză, ulterior s-a întâlnit cu beneficiarul anunţului de la care a cumpărat maşina, în schimbul sumei de 3.000 de lire sterline.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, iar autoturismul, în valoare de 3.600 euro, a fost indisponibilizat la sediul instituţiei până la finalizarea cercetărilor.