OTL invită orădenii, începând din acest sfârşit de săptămână până în 15 august 2019, în fiecare zi, atunci când condiţiile atmosferice permit, la plimbări de agrement cu Autobuzul Cabrio.

Autobuzul va efectua curse cu plecare din Piaţa Unirii/Biserica Greco-Catolică, începând cu ora 11:00, la interval de o oră, până la ora 17:00, iar biletele se vor achiziţiona la urcarea în autobuz.

Autovehiculul are acces pentru persoane cu dizabilități. Fiecare scaun este dotat cu sistem de traducere în patru limbi și conector pentru cască. Autobuzul are o instalație de sonorizare pentru amplificare și microfon cu șase boxe.