Sâmbătă, 18 mai a.c., în Piața Unirii din municipiul Oradea, în fața Bisericii cu Lună, pompierii militari orădeni și membrii echipajului de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea au efectuat un complex exercițiu demonstrativ de descarcerare și acordare a asistenței medicale de urgență, expunându-le celor prezenți, modul de acțiune a echipajelor specializate pentru salvarea victimelor accidentelor rutiere, consecințele acestor evenimente și măsurile ce se impun a fi luate în astfel de situații.

Activitatea a fost organizată de „Asociația Studenților Mediciniști Oradea”, în cadrul proiectului „Road Safety”, în colaborare cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al județului Bihor.

Potrivit scenariului exercițiului, în urma coliziunii dintre un autoturism și o motocicletă, pasagerul (care nu avea echipament de protecție) aflat pe motocicletă a decedat, motociclistul (echipat corespunzător) a suferit răni ușoare- contuzii (cod verde medical), iar din cele cele trei persoane aflate în autoturism, una a fost proiectată pe carosabil și două au rămas captive în autovehiculul avariat, necesitând intervenția echipajului de descarcerare.

Pentru salvarea victimelor, apelul a fost făcut prin aplicația 112 (http://www.dsu.mai.gov.ro/aplicatia-apel-112/), la locul intervenției fiind mobilizate două echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentului 1 Oradea, cu o autospecială de descarcerare grea și o autospecială de transport personal și victime multiple și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea.

Utilizând echipamentele specifice din dotare, echipajul de descarcerare a îndepărtat portierele de pe partea dreaptă a mașinii și stâlpul B (stâlpul de susținere a plafonului mașinii dintre geamul ușii din față și geamul celei din spate) pentru extragerea primei victime, respectiv a decopertat total autoturismul pentru evacuarea celei de-a doua victime. Echipajul medical a acordat îngrijirile necesare persoanelor rănite, fiecare manevră întreprinsă fiind descrisă în detaliu de către organizatori.

Obiectivele acestei activități au vizat prezentarea modului specific de intervenție a echipajelor specializate la accidente rutiere, conștientizarea populației asupra consecințelor unor astfel de evenimente, familiarizarea cetățenilor cu tehnicile de acordare a primului ajutor victimelor accidentelor rutiere și implicit, dezvoltarea, în rândul populației, a unei atitudini civice și a comportamentelor asociate acesteia.