Miercuri, 6 martie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au finalizat cercetările față de un bărbat de 48 de ani, din comuna Aștileu, județul Bihor, bănuit de comiterea infracţiunii de delapidare.
În urma cercetărilor efectuat în cauză, polițiștii bihoreni îl bănuiesc pe acesta că, în perioada octombrie 2014 – august 2016, în timp ce își desfășura activitatea ca șofer, dar având și atribuții de încasare a banilor aferenți livrării unor colete, în cadrul punctului de lucru din municipiul Oradea al unei societăți comerciale de curierat, și-ar fi însușit, din gestiune, 13.959,71 lei, reprezentând valoarea a 149 de colete achitate acestuia de către clienți.
Prejudiciul astfel cauzat a fost recuperat integral.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au finalizat cercetările în cauză și au înaintat dosarul la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, cu propunere de trimitere în judecată a bihoreanului de 48 de ani.