Pompierii militari orădeni au intervenit joi în localitatea Leș, comuna Nojorid, pentru stingerea unui incendiu generat, cel mai probabil, de jarul căzut dintr-o centrală termică.
Potrivit ISU Bihor, în după-amiaza zilei de joi, echipajele Detașamentului 1 de Pompieri au fost alertate pentru stingerea unui incendiu care se manifesta violent la o clădire anexă din cadrul unei gospodării, construcție în care erau amenajate camera centralei termice și o bucătărie de vară.
Pompierii militari mobilizați la fața locului au acționat cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă pentru localizarea și lichidarea incendiului, reușind în aproximativ 10 minute, să stingă focarele și să împiedice extinderea flăcărilor la o altă anexă lipită de construcția incendiată și la locuința aflată la mai puțin de trei metri, salvând astfel bunuri de o valoare semnificativă. Totodată, echipajele de pompieri au evacuat o butelie din construcția în flăcări, prevenind producerea unei deflagrații.
În urma evenimentului, au ars centrala termică, un boiler, doi pereți din plăci de OSB, aparate electrocasnice din bucătăria de vară și circa 40 de metri pătrați din acoperișul construcției.
Din fericire, nu au existat persoane rănite.
Sursa: Realitatea de Bihor