Primarul Ilie Bolojan a susținut azi, 26 iulie 2018, o conferință de presă în care a explicat principalele completări aduse la HCL nr. 625/2009 privind aprobarea unor reglementări pentru accesul controlat al autovehiculelor în zona pietonală centrală din Oradea.

 

„Prin zona pietonală centrală înțelegem: str. Republicii – pietonal, Piața Unirii – pietonal și str. Vasile Alecsandri. Dacă veți merge dimineața după ora 9:30 în zona centrală, veți constata că, într-o formă sau alta, aici sunt parcate foarte multe mașini. Dorim menținerea unui orar de aprovizionare între orele 7:00 – 9:30 dimineața, în restul timpului având acces doar riveranii care intră în curți sau mașinile cu regim bancar”, a spus primarul Ilie Bolojan în deschiderea conferinței de presă.

Acesta a explicat că rațiunea acestor reglementări și restricții este aceea de avea un spațiu pietonal protejat, un număr limitat de mașini în zona centrală și reducerea poluării.

Prevederile se vor aplica în mod corespunzător persoanelor fizice și persoanelor juridice care dețin proprietăți în zona reglementată.

Proiectul de hotărâre mai prevede interzicerea accesului autovehiculelor, indiferent de masa maximă autorizată și de deținătorii acestora, în Pasajul Vulturul Negru și Piața Unirii – pietonal, aceste spații fiind destinate exclusiv pietonilor. Totodată, organizarea oricăror evenimente în perimetrul reglementat va fi posibilă numai cu acordul scris al Municipiului Oradea, dat prin structurile de specialitate.

Proiectul prevede contravenții pentru nerespectarea regulilor stabilite. Astfel, pentru accesul ilegal al vehiculelor  în zona pietonală centrală, amenda este între 500-1.000 lei, iar pentru zona pietonală a Pieței Unirii, precum și pasajul Vulturul Negru amenda este de 2.500 lei, transmite Primăria Oradea în cadrul comunicatului de presă.