Amenzi de peste 200.000 lei, cele mai multe pentru viteză peste limita legală, au fost aplicate șoferilor indisciplinați, în minivacanța de 24 ianuarie, de către polițiștii bihoreni. Totodată, oamenii legii au reținut peste 70 de permise de conducere, dar și 8 certificate de înmatriculare.
În perioada 21 – 24 ianuarie, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în rândul comunităţii.
Acţiunile poliţiştilor bihoreni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză.
Ca urmare a abaterilor constatate în trafic, au fost aplicate 465 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 208.328 lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 74 de permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute opt certificate de înmatriculare și au fost constatate 12 tamponări.
Din totalul sancțiunilor contravenționale, 293 au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 61 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, 17 sancțiuni au fost aplicate pentru conducere sub influența alcoolului, au fost sancționate nouă depășiri neregulamentare, au fost sancționați 7 pietoni, 4 bicicliști, iar 74 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.
Astfel, luni, 24 ianuarie, pe strada Calea Aradului din municipiul Oradea a fost depistat în trafic un bărbat de 29 de ani din localitate, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 151 de km/h, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 70 de km/h.
De asemenea, duminică, 23 ianuarie, pe D.N.1, în localitatea bihoreană Urvind a fost depistat în trafic un bărbat de 63 de ani din Bistrița -cartierul Unirea, județul Bistrița-Năsăud în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 135 de km/h, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 50 de km/h.
Conducătorii auto care au depăşit limita legală de viteză cu peste 50 de km/h au fost sancţionați contravenţional cu 9–20 de puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile.
Sursa: Realitatea de Bihor