Polițiștii bihoreni au acționat miercuri pe raza județului, pentru a preveni și combate delictele din domeniul circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos, pentru siguranța traficului rutier și pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică în rândul comunităților locale.
În cadrul acțiunii, în care au fost implicați 36 de polițiști de la Serviciul de Ordine Publică, Serviciul Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene, Biroul Rutier Marghita, polițiști de ordine publică și de la structura rutieră din cadrul Poliției orașului Valea lui Mihai și Săcueni, au fost legitimate 198 de persoane, au fost verificate 107 autovehicule și 30 societăți comerciale și agenți de pază.
„În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 105 sancțiuni contravenționale, din care 8 potrivit prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, cu amenzi în valoare de 7.000 de lei, 53 la Codul Rutier, cu amenzi în valoare de 26.390 de lei și 44 la alte acte normative, valoarea totală a amenzilor fiind de 51.200 de lei.
De asemenea, au fost reținute 2 permise de conducere, unul pentru depășirea limitelor legale de viteză și unul pentru I.T.P. expirat. Totodată au fost confiscați 17,15 metri cubi de material lemnos, în valoare de 3.229 de lei”, a transmis IPJ Bihor.
Astfel, ieri după-amiază, pe drumul județean 191/B, în localitatea bihoreană Popești, polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului de Ordine Publică au depistat în trafic un bărbat 36 de ani din municipiul Oradea, în timp ce transporta cu o autoutilitară 9,35 de metri cubi de lemn rotund, din specia fag, având aviz de însoțire a materialului lemnos doar pentru cantitatea de 6,75 metri cubi de lemn rotund, din specia fag.
Diferența de 2,6 metri cubi de material lemnos fără documente legale, în valoare de 577 de lei a fost ridicată în vederea confiscării, iar cel în cauză a fost sancționat contravenţional conform prevederilor Legii nr. 171/2010, cu amendă în valoare de 1.000 de lei.
Tot ieri, pe drumul județean 792/A, în localitatea bihoreană Miersig, polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului de Ordine Publică au depistat în trafic un bărbat 37 de ani din comuna Nojorid, în timp ce transporta cu o autoutilitară 3,5 de metri cubi de lemne de foc, din specia gorun și cer, fără a avea documente valabile de transport, folosind același aviz de însoțire pentru al doilea transport de material lemnos – transport multiplu.
Materialul lemnos fără documente legale, în valoare de 637 de lei a fost ridicat în vederea confiscării, iar conducătorul autoutilitarei a fost sancționat contravențional conform prevederilor Legii nr.171/2010 cu amendă în valoare de 2.000 de lei.
În aceeași zi, pe D.N. 19/B, în localitatea bihoreană Olosig, polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol au depistat în trafic un bărbat de 32 de ani din localitatea Cherechiu, în timp ce transporta cu o autoutilitară 3,5 metri cubi de lemne de foc, de esență salcâm, fără a avea documente legale de proveniență și transport.
Materialul lemnos fără documente legale, în valoare de 683 de lei a fost ridicat în vederea confiscării, iar conducătorul autoutilitarei a fost sancționat contravențional conform prevederilor Legii nr.171/2010
Sursa: Realitatea de Bihor