Biroul Electoral Central pentru alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024 (BEC) a decis, în şedinţa de marţi, să admită protocolul pentru constituirea alianţei electorale cu denumirea “ALIANŢA ELECTORALĂ PSD PNL”, formată din PSD şi PNL.

Totodată, în aceeaşi şedinţă, BEC a adoptat următoarele decizii şi hotărâri:

„- Decizie privind documentele pe care trebuie să le depună partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice, alianţele electorale şi candidaţii independenţi în vederea admiterii candidaturilor pentru membrii din România în Parlamentul European la alegerile din anul 2024;

– Hotărâre privind completarea Hotărârii Biroului Electoral Central nr. 2H/20.03.2024 privind aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 51 alin. (1) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 8 din Ordonanţa de urgenţă nr. 21/2024 privind unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi a alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024”, arată documentul Biroului Electoral Central.

 
 
 

Sursa: Realitatea Din PNL