Excesul de viteză în trafic sau consumul de alcool sau droguri la volan au fost vizate, în ultimele două zile, de polițiștii bihoreni, în cadrul unei ample acțiuni rutiere. Au fost depistați șoferi sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive și au fost sancționați 281 de participanți la trafic care nu au respectat legislația rutieră, iar unul a fost reținut.

 
Astfel, potrivit IPJ Bihor, în perioada 8 – 9 iulie, poliţiştii rutieri şi de ordine publică bihoreni au desfășurat ample acţiuni pe şoselele bihorene, pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, a conducerii cu viteză excesivă şi a depăşirilor neregulamentare.
 
În noaptea de 8 spre 9 iulie, în intervalul orar 23.00 – 07.00, acțiunile polițiștilor rutieri s-au concentrat pe raza municipiului Oradea și a localităților limitrofe, Băile Felix și Băile 1 Mai, fiind implicați 47 de polițiști de la Biroul Drumuri Naționale și Europene – Serviciul Rutier, de la Biroul Rutier Oradea, împreună cu polițiști de la Biroul de Ordine Publică Oradea, de la Poliția stațiunii Băile Felix, de la Secția nr.5 de Poliție Rurală Oradea, alături de polițiști de la Secția nr.3 de Poliție Rurală Biharia și de la Biroul Rutier Beiuș.

 

 

 

 

 
„Ca urmare a abaterilor constatate în trafic pe șoselele bihorene, în ultimele 48 de ore, au fost aplicate 281 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 115.475 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 46 de permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute 21 de certificate de înmatriculare.
 
În cadrul acțiunilor au fost efectuate 920 de tesări cu aparatul etilotest și 11 testări cu aparatul drugtest.
 
Din totalul sancțiunilor aplicate, 137 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, 34 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, 21 de sancțiuni au fost aplicate pentru conducere sub influența alcoolului, au fost sancționați 15 bicicliști, trei sancțiuni au fost aplicate pentru folosirea telefonului mobil la volan fără sistemul de tip „mâini libere”, trei sancțiuni au fost aplicate pentru depășiri neregulamentare, patru pentru lipsa ITP, două pentru neacordarea priorității de trecere, au fost sancționate două opriri neregulamentare, iar 60 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere”, a precizat Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.
 

 
Astfel, sâmbătă, pe strada Matei Corvin din municipiul Oradea, polițiștii Biroului Rutier Oradea au depistat în trafic un tânăr de 20 de ani, din comuna Sântandrei, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 130 de km/h, înregistrată radar, pe un sector de drum cu limita legală de viteză de 50 de km/h.
 
În acceași zi, pe aceeași stadă din Oradea, polițiștii Biroului Rutier Oradea au depistat în trafic un tânăr de 19 de ani, din comuna Roșiori, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 122 de km/h, înregistrată radar, pe un sector de drum cu limita legală de viteză de 50 de km/h.
 
Cei doi conducători auto care au depăşit limita legală de viteză cu peste 71 de km/h au fost sancţionați contravenţional cu 9 – 20 de puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 120 de zile.    
         
Alți șoferi au fost depistați conducând sub influența substanțelor psihoactive.

Astfel, sâmbătă, 9 iulie, la ora 00.30, pe strada Primăriei din Oradea a fost depistat în trafic un bărbat de 31 de ani, din municipiu, în timp ce conducea un autoturism, existând suspiciunea că s-ar fi aflat sub influența substanțelor cu efect psihoactiv, după rezultatul pozitiv obținut la testarea rapidă de drog.

Tot sâmbătă, 9 iulie, în jurul orei 00.30, pe drumul comunal din afara localității bihorene Păușa, a fost depistat în trafic un tânăr de 20 de ani din Oradea, în timp ce conducea un autoturism, existând suspiciunea că s-ar fi aflat sub influența substanțelor cu efect psihoactiv, după rezultatul pozitiv obținut la testarea rapidă de drog.

Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor cu caracter psihoactiv.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii bihoreni continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care se afla sub influența unor substanțe psihoactive.

 

Polițiștii bihoreni au depistat și șoferi care au urcat la volan deși consumaseră alcool.

Astfel, sâmbătă, 9 iulie, la ora 02.05, pe Calea Bihorului din municipiul Oradea a fost depistat în trafic un bărbat de 28 de ani din Oradea, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat și fără a deține permis de conducere.

Tot sâmbătă, 9 iulie, la ora 04.52, pe B-dul Dimitrie Cantemir din municipiul Oradea a fost depistat în trafic un bărbat din Macedonia, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, sâmbătă, 9 iulie, la ora 04.57, pe drumul județean 190F Abrămuț – Sînlazăr, polițiștii Secției nr.4 de Poliție Rurală Marghita au depistat în trafic un bărbat de 52 de ani, din comuna Chișlaz, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,77 mg/litru alcool pur în aerul expirat

Tot sâmbătă, 9 iulie, la ora 01.02, pe strada Corneliu Baba din municipiul Oradea, a fost depistat în tarfic un bărbat de 41 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorilor auto le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În fiecare dintre cazuri a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă.

 

Un alt orădean a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a urcat la volan deși nu avea permis de conducere și pe deasupra era și băut.

„Sâmbătă, 9 iulie, la ora 03.02, pe strada Oneștilor din municipiul Oradea a fost depistat în tarfic un bărbat de 32 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La solicitarea legală a polițiștilor, cel în cauză a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

De asemenea, în urma verificărilor efectate de polițiști, s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu  posedă permis de conducere și refuz de prelevare de mostre biologice, iar în urma administrării probatoriului, polițiștii Serviciului Rutier l-au reținut pe bărbatul de 32 de ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor”, a mai precizat Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.

Polițiștii rutieri bihoreni continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Sursa: Realitatea de Bihor