Intervenție pentru salvarea victimelor unui accident rutier produs pe raza localității Tinăud din Bihor.

În dimineața zilei de joi, 18 noiembrie, în jurul orei 07.30, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al judeţului Bihor a fost sesizat, prin Sistemul Unic 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 1, pe raza localității Tinăud, eveniment în care au fost implicate cinci persoane aflate în două autoturisme.

          „Pentru salvarea victimelor, inspectoratul a mobilizat operativ, trei echipaje de pompieri militari din cadrul Stației de Pompieri Aleșd, care au intervenit cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de lucru cu apă și spumă și cu ambulanța SMURD a subunității, precum și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).

          Echipajul de descarcerare a evacuat două persoane rămase blocate într-unul din autoturismele avariate, iar echipajul de pompieri militari paramedici și echipajele SAJ au evaluat victimele și le-au acordat îngrijirile necesare, trei dintre acestea (două rănite ușor și una cu răni mai grave) fiind transportate ulterior la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Oradea„, a transmis ISU Bihor.

Imagine

Sursa: Realitatea de Bihor