Sâmbătă, 20 februarie, în jurul orei 14.30, polițiștii Secției nr.1 de Poliție Rurală Borod au întrerupt un eveniment privat (botez) care se desfășura în spațiu închis, într-o societate comercială din localitatea bihoreană Gheghie, care funcționează în regim de restaurant, încălcând astfel prevederile legale cu privire la interzicerea organizării de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.).

În momentul intervenției polițiștilor, în local se aflau aproximativ 25 de persoane. Activitatea privată din restaurant a fost întreruptă de polițiști, iar persoanele prezente legitimate.

În consecință, administratorul societății comerciale respectivea fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 500de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Sursa: Realitatea de Bihor