Pe data de 15 noiembrie, pe site-ul luju.ro apărea un articol conform căruia platforme sau organizații precum Declic, VăVedem, Corupția Ucide, Oradea Civică, Funky Citizens, Just, Casa Jurnalistului, Vice.com sau Rezistența TV ar fi fost beneficiari ai unor presupuse 403 tranzacții în cryptomonede, ceea ce ar însemna peste 14.000.000 dolari.

În urma acestor acuzații, Consiliul Director al asociației Platforma Oradea Civică 2017 a reacționat printr-un comunicat de presă pe care îl redăm integral, în continuare:

Vă aducem la cunoștință pe această cale că asociația Platforma Oradea Civică 2017 se delimitează total și condamnă știrea de tip fake news apărută recent pe site-ul luju.ro și, mai apoi, preluată și promovată de Antena 3, prin care se afirmă că la DIICOT ar exista în lucru un dosar în care se fac cercetări preliminare cu privire la presupuse fapte de natură penală care ar avea ca obiect finanțarea obscură a micii noastre organizații cu cryptomonede/bitcoin transformate în milioane de dolari??? și mai apoi virate în contul nostru bancar cu ajutorul unor organizații care ar avea legături cu vestitul miliardar George Soros.

Aceste manipulări și dezinformări de factură securistică vin din partea unor așa-numite instituții de presă controlate de un individ care a fost dovedit ca fiind colaborator al fostei Securități ceaușiste și condamnat penal în momentul de față, Dan Voiculescu pe numele său. Încă de la izbucnirea protestelor antiguvernamentale din iarna anului 2017 instituțiile de presă deținute și/sau controlate de indivizi cu probleme penale și legături strânse cu partidele din coaliția de guvernare (PSD-ALDE) s-au angajat într-o luptă murdară împotriva celor care cereau, în stradă, continuarea luptei anticorupție, un veritabil stat de drept și o justiție independentă, ca o garanție a respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor și ancorării ireversibile a României în sistemul de valori al partenerilor noștri din UE și NATO.

Precizăm că Asociația Platforma Oradea Civică 2017 nu a beneficiat și nu beneficiază de niciun fel de finanțări din partea vreunei organizații străine (de drept public sau privat), singurele noastre resurse financiare provenind din cotizațiile lunare ale membrilor noștri precum și din donații și sponsorizări acordate și primite potrivit legilor române în vigoare. Toate resursele financiare de care dispune asociația noastră sunt publice și transparente iar documentele doveditoare vor fi puse la dispoziția oricărei persoane interesate și, bineînțeles, de bună credință.

Asociația noastră urmează să înainteze o cerere către DIICOT pentru a ni se confirma sau infirma existența investigației mai sus-menționate și ne rezervăm dreptul de a-i acționa în judecată pe administratorii site-ului luju.ro precum și televiziunea ”de știri” Antena 3, în speță pe realizatorul emisiunii ”Sinteza Zilei”, Mihai Gâdea, precum și pe colaboratorii săi.