Farul Constanţa a fost învinsă fără drept de apel de Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, cu scorul de 4-1 (3-0), vineri seara, acasă, la Ovidiu, într-un meci din etapa a opta a fazei play-off a Superligii de fotbal.
Oaspeţii au profitat de erorile comise de Farul şi au marcat prin slovacul Pavol Safranko, care a reuşt un hat-trick (2, 22, 33), şi prin Cosmin Matei (69).
Armeanul Narek Grigorian a greşit la primul gol, Dragoş Nedelcu la al doilea, iar Dani Queiros la ultimul.
Golul de onoare la gazdelor a fost marcat de Mihai Popescu (90+3), după o minge respinsă în faţă de portarul Roland Niczuly.
Golul prin care Safranko a deschis scorul este al patrulea cel mai rapid din acest sezon, după 67 de secunde.
Doru Andrei (FC Voluntari) a reuşit cel mai rapid gol al sezonului, în secunda a 11-a a partidei cu Rapid (2-1), din etapa a patra (7 august). Jovan Markovic (Universitatea Craiova) a marcat al doilea cel mai rapid gol, după 48 de secunde, în meciul cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe (2-1), în etapa a 9-a a Superligii de fotbal (16 septembrie). Al treilea cel mai rapid gol a fost opera kosovarului Albion Rrahmani, după numai 52 de secunde, în meciul pe care Rapid Bucureşti l-a câştigat cu UTA Arad, scor 4-1, în etapa a 28-a.
Farul a ratat mai multe ocazii de gol, cele mai mari aparţinând lui Louis Munteanu (60 – bară, 77 – singur cu portarul). Şi Sepsi OSK a avut o bară, prin Marius Ştefănescu (61).
În min. 42 jocul a fost întrerupt de arbitru pentru circa trei minute din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei Farului.
La oaspeţi au debutat pe final doi tineri jucători: mijlocaşul Hunor Batzula (16 ani), intrat în min. 71 în locul lui Denis Renţa, şi mijlocaşul Norbert Kocsis (19 ani), introdus în min. 90 în locul lui Ştefănescu.
Sepsi OSK a reuşit a doua sa victorie din play-off, ambele în deplasare.
Farul a câştigat cu 2-1 (acasă) şi 1-0 (deplasare) meciurile directe din sezonul regulat, iar în play-off, meciul de la Sfântu Gheorghe s-a încheiat nedecis (1-1).