Marți, 19 noiembrie a.c., poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în rândul comunităţii.

Acţiunile poliţiştilor bihoreni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză.

Ca urmare a abaterilor constatate în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 80 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 31.850 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 22 de permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute cinci certificate de înmatriculare și au fost constatate opt tamponări. 

21 de sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 12 pietoni au fost sancționați pentru traversări neregulamentare, 11 conducători auto au fost sancționați pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor, au fost sancționați cinci bicicliști, patru participanţi la trafic au fost sancţionaţi pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, trei conducători auto au fost sancționați pentru lipsa Inspecției Tehnice Periodice (ITP), două sancţiuni au fost aplicate pentru punerea în circulaţie a unor autovehicule care prezentau defecţiuni tehnice, iar 22 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.

*

           Otomani / Cercetat penal pentru conducerea unui autoturism neînmatriculat.

Marți, 19 noiembrie a.c., la ora 09.00, pe drumul comunal 190/C, în localitatea bihoreană Otomani, polițiștii Secţiei nr.11 de Poliţie Rurală Valea lui Mihai au depistat în trafic un bărbat de 30 de ani, din localitatea Sălacea, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, având expirată perioada de valabilitate a numărului provizoriu de înmatriculare.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.

*

          Tilecuș / Depistat în trafic, în timp ce conducea cu permis necorespunzător.

Marți, 19 noiembrie a.c., la ora 18.15, pe drumul județean 767, în afara localității bihorene Tilecuș, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene din cadrul Serviciului Rutier au depistat în trafic un tânăr de 25 de ani, din comuna Vadu Crișului, județul Bihor, în timp ce conducea un ansamblu de autovehicule format dintr-o autoutilitară cu remorcă, fără a poseda permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte ansamblul de vehicule condus.

 În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.