„Make IT in Oradea” sărbătorește 1 an de activitate pe scena startup-urilor locale de tehnologie. Aceasta este o organizație non-profit fondată la inițiativa Primăriei Oradea și ADLO SA, împreună cu membrii locali Smartware, Paymo, Mobiversal, Helion, RO et CO International și partenerul național Orange România, scopul organizației fiind acela de a crește ecosistemul local de IT.

În ultimele 12 luni, 35 de echipe și-au înscris ideea de startup, 22 au fost selectate în faza de preincubare, 8 au fost acceptate în incubatorul Bright Labs Incubator, iar 2 au primit finanțare.

Timp de 6 luni, echipele preselectate au avut timp să își rafineze ideile și să înceapă lucrul la produsele lor, iar în cadrul evenimentului Demo Day aceste echipe au avut ocazia să convingă juriul că ideea lor merită un loc în Bright Labs Incubator. În urma jurizării, 8 echipe au fost acceptate în programul de incubare, fiecare dintre acestea primind și un premiu de 5000 de euro, ca sprijin pentru a-și testa și îmbunătăți produsele în continuare.

Cele 8 echipe au beneficiat, pe durata incubării, de sesiuni individuale de mentorat, dar au avut oportunitatea să participe și la workshop-uri dedicate pentru fondatori de startup-uri cu experți din domeniu. O parte din cei care au susținut workshop-uri au fost: Dan Oros – Head of Marketing Google & YouTube România, Cristian Tămaș – Co-fondator & CMO TypingDNA, Dragoș Nicolaescu – Management Consultant & Executive Coach & Startup Advisor, Monica Obogeanu – Startup Programs Manager Orange România.

Programul Bright Labs Incubator a oferit echipelor know-how-ul necesar pentru validarea produsele create

Unul din obiectivele principale ale programului Bright Labs Incubator a fost să ofere echipelor know-how-ul necesar pentru a-și valida produsele create, îmbunătățirea Minimum Viable Product, testarea și validarea acestuia cu utilizatori reali, regândirea produsului existent sau adăugarea de noi caracteristici, respectiv setarea de Indicatori de Performanță (KPIs) relevanți. În acest scop, în luna septembrie echipele au participat la un workshop de tip Design Sprint, condus de către Daniel Andor – Founder & Lead Product Designer Durran, unul dintre mentorii Make IT in Oradea.

La finalul acestei prime serii din programul Bright Labs Incubator, 2 startup-uri au primit sprijin în valoare totală de peste 65.000 de Euro şi alte câteva startup-uri se află în discuții avansate cu echipa Make IT in Oradea. Cele 2 startup-uri care au primit investiție sunt:

– Optioffer – care dezvoltă o platformă software pentru optimizarea relației dintre furnizorii și revânzătorii de produse din sectorul B2B – categorie cunoscuta ca şi SRP -> Supplier – Reseller Platform

– GoPack – care dezvoltă o platformă de tip marketplace online și de digitalizare pentru piața de curierat internațional, adresată micilor transportatori.

„Make IT in Oradea” urmărește promovarea oportunităților locale din domeniul IT și atragerea talentelor

Pe lângă programul de incubare, „Make IT in Oradea” are și o componentă de promovare a oportunităților locale din domeniul IT și de atragere a talentelor. În acest sens, asociația a participat în calitate de partener oficial la evenimente din regiune, cum ar fi „PROW Conference Timișoara 2021” și „Upster Conference 2021 by Cluj Startups”.

„Inițiativa a pornit de la dorința de a accelera dezvoltarea ecosistemului orădean de startup-uri. Privind spre realitatea din piață, dar și spre bunele practici din alte ecosisteme cu tradiție precum New York, am înțeles că ecosistemul local are nevoie în primul rând de abilități antreprenoriale și de know-how pentru dezvoltarea de produse tech” afirmă David Achim, Director Executiv al „Make IT in Oradea” (foto).

Despre programul de incubare pentru startup-uri „Bright Labs Incubator”, una din componentele programului Make IT in Oradea, Achim spune că „a fost gândit ca un program hibrid, care preia viteza unui pre-accelerator, folosește metodologii ale unui incubator și se adresează unor idei în stadiu incipient, sau early stage. Cel puțin pentru moment, aceste idei pot veni din mai multe ramuri industriale, atâta vreme cât au o componentă de IT.”

Obiectivul nostru este să depășim 100 de startup-uri lansate și dezvoltate în Oradea

„Nu ne-am așteptat la un răspuns atât de bun din partea viitorilor fondatori de startup-uri. Cunoscând ecosistemul local de startup-uri și companii de tehnologie, așteptările noastre realiste erau sub obiectivele pe care ni le-am propus pentru primul an: 10-15 echipe care să-și prezinte ideile, din care 3-4 să ajungă la stadiul de incubare și poate un startup pe care să ajungem să îl finanțăm. Cifrele au fost peste așteptări, după cum se poate vedea în raportul nostru, iar acest lucru ne-a încurajat ca pentru următoarea ediție să sperăm la un număr de participanți cu 20-25% mai mare în primele etape ale programului. Pe termen lung, obiectivul nostru este să depășim 100 de startup-uri lansate și dezvoltate în Oradea”, declara Alin Mercheş, CEO Mobiversal și membru al board-ului Make IT in Oradea.

Proiectul este sustinut și de către Orange Romania, iar Monica Obogeanu, Startup Programs Manager în cadrul companiei, a oferit următoarea declarație: „La Orange, investim constant în educație și inovare. Considerăm necesar ca autoritățile și comunitățile locale să încurajeze talentele digitale în direcția dezvoltării de soluții inovatoare adaptate nevoilor și specificului regional. De aceea ne implicăm în programe precum Make IT in Oradea, pe lângă efortul continuu depus în Orange Fab, acceleratorul nostru pentru startup-uri, ce poate susține dezvoltarea ulterioară a startup-urilor de tehnologie locale, la nivel național și internațional.

Make IT in Oradea este un exemplu de bună practică pentru colaborarea dintre administrația publică, mediul privat și cel academic. Suntem încrezători că vom vedea în viitor tot mai multă implicare în această zonă și suntem bucuroși de rezultatele foarte bune înregistrate după primul an de activitate.”

În luna ianuarie, organizația pregătește un eveniment în care startup-urile care au trecut prin programul de incubare își vor prezenta produsele dezvoltate și planurile de dezvoltare, în scopul atragerii de fonduri din partea investitorilor prezenți. De asemenea, în luna februarie va fi lansată următoare ediție a programului. Cei interesați își pot pre-înscrie ideile pe website-ul makeitinoradea.ro.

Inițiativa „Make IT in Oradea” este construită pe trei direcții:

– Dezvoltarea abilităților antreprenoriale și consolidarea comunității de startup-uri

– Finanțări și facilități fiscale pentru companii de IT

– Păstrarea și atragerea talentelor prin acordarea de burse pentru elevi și studenți, și integrarea lor în comunitatea locală de startup-uri.

Sursa: Realitatea de Bihor