Evenimentul „Noaptea Muzeelor” atrage an de an mii de orădeni dornici să viziteze  muzeele din Oradea noaptea. Interesul a fost unul foarte mare și în acest an: sâmbătă 18 mai, peste 19 mii de persoane au vizitat obiectivele turistice care aparțin de Municipiu și sunt administrate de Fundația de Protejare a Monumentelor Istorice.

Astfel, 4300 de persoane au vizitat Turnul Primăriei Oradea, 5100 de persoane Sinagoga Sion și 9700 de persoane au vizitat Muzeul Orașului Oradea – Complex Cultural. Acest număr de vizitatori a fost înregistrat sâmbătă noaptea, între orele 19:00 și 01.00, numărul vizitatorilor fiind mult mai mare decât la ediția de anul trecut a evenimentului „Noaptea Muzeelor”.

Oferta expozițională a Muzeului Orașului Oradea este una foarte bogată și atractivă pentru toate vârstele. Vizitatorii au putut descoperi în cadrul evenimentului „Noaptea Muzeelor” vechile catacombe ale Cetății medievale, beciurile Lagărului comunist, cuptoarele vechi de 300 de ani, au avut posibilitatea să retrăiască atmosfera din tranșeele Primului Război Mondial, au putut regăsi cele mai moderne tendințe ale modei feminine din secolul trecut, alături de expoziții de pictură, sculptură sau ceramică.

Muzeul Orașului Oradea precum și obiectele turistice care aparțin municipiului Oradea așteaptă în continuare vizitatorii.