Joi, 25 iulie a.c., poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în rândul comunităţii.

Acţiunile poliţiştilor bihoreni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză.

Ca urmare a abaterilor constatate în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 148 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 60.760 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut nouă permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute două certificate de înmatriculare și au fost constatate patru tamponări.

71 de sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 13 participanţi la trafic au fost sancţionaţi pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, cinci pietoni au fost sancționați pentru traversări neregulamentare, trei sancțiuni au fost aplicate pentru conducere sub influența alcoolului, iar 56 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.

*

Oradea / Cercetat penal pentru conducere sub influența alcoolului.

Vineri, 26 iulie a.c., la ora 06.20, pe strada Dragoș Vodă din municipiul Oradea, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Oradea au depistat în trafic un bărbat de 50 de ani, din localitatea Halmăşd, județul Sălaj, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorului autoturismului i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și în ambele cazuri a fost întocmit dosar de cercetare penală.

*

         Lugașu de Jos / Depistat în timp ce conducea fără permis, un moped neînmatriculat.

Joi, 25 iulie a.c., la ora 10.10, pe drumul comunal 168, în localitatea bihoreană Lugaşu de Jos, polițiștii rutieri din Aleşd au depistat în trafic un tânăr de 21 de ani, din comuna Brusturi, județul Bihor, în timp ce conducea un  moped neînmatriculat şi fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.

*

RECOMANDĂRI PREVENTIVE

ADRESATE CONDUCĂTORILOR AUTO:

          Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!

– Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!

– Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, ploaie abundentă, ninsoare sau ceaţă densă!

– Folosiţi centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de accident;

– Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice;

– Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi! Planificaţi-vă în aşa fel călătoriile, încât să nu parcurgeţi într-o zi mai mult de 300 de kilometri.

– Este chiar indicat să opriţi din când în când, pe parcursul traseului, pentru a vă destinde şi a vă reface forţele!

– Acordaţi un plus de atenţie conducerii prin intersecţiile nedirijate, la depăşirea mijloacele de transport în comun sau a altor autovehicule!