Clubul Lions Oradea şi Direcţia de Asistenţă Socială Oradea, în cadrul unei bune colaborări, derulează o serie de proiecte menite să sprijine comunitatea prin diferite acţiuni sociale şi nu numai.

Dacă în urmă cu un an, Clubul Lions Oradea a donat 10 camere implantabile şi accesoriile necesare pentru 200 de tratamente, pentru copiii cu afecţiuni oncologice, în acest an, în cadrul aceluiaşi proiect, Lions Club Oradea a donat Spitalului Clinic Municipal Gavril Curteanu încă 10 camere implantabile cu accesoriile aferente, atât pentru copii cât şi pentru adulţi, valoarea acestora ridicându-se la 10.209 lei.

Aceste dispozitive vor permite medicilor să realizeze tratamentele injectabile atât copiilor cât şi adulţilor, pe perioade îndelungate (3-6 luni), fără a fi necesară traumatizarea zilnică a pacienţilor, în prezent 3000 de adulţi şi 20 de copii aflându-se sub tratament oncologic.

„Mulțumim Clubului Lions Oradea, pentru donaţia pe care a făcut-o Spitalului Clinic Municipal Gavril Curteanu, pentru că în fiecare an ne sprijină cu aceste aparate care ne sunt, atât nouă, cât şi pacienţilor noştri, necesare unui tratament cât mai blând”, a precizat dl Maghiar Florin, directorul medical al Spitalului Clinic Municipal Gavril Curteanu.

Strângerea fondurilor necesare acestui proiect a fost iniţiată de către Clubul Lions Oradea în urmă cu 5 ani şi de atunci, an de an, membrii clubului se îngrijesc să achiziţioneze cel puţin 10 camere implantabile.

Clubul Lions Oradea se implică în numeroase proiecte destinate comunităţii locale, prin această acțiune dăruind micuților mai puțin norocoși şi oamenilor greu încercaţi de viaţă o mână de ajutor.

Dl Florin Zmaranda, preşedintele Clubului Lions Oradea, a precizat: „Lions Club Oradea este fericit că a putut să aducă şi în acest an un strop de alinare şi vă asigurăm în continuare de tot sprijinul nostru”. Dr. Dan Constantinescu, fostul preşedinte al clubului, a punctat: „Mulţumim că ne daţi voie să vă ajutăm”.

„Vă mulţumim noi, personalul medical, în numele părinţilor şi a pacienţilor cu afecţiuni oncologice pentru sprijinul pe care ni l-aţi acordat şi pentru faptul că ne-aţi ales pe noi pentru această donaţie”, a spus dl Mihai Florea, medic primar ATI.